Rețele de socializare

Moldova

Reacția USM, după ce o clădire de pe teritoriul acesteia a luat foc: „Incendiul a fost provocat intenționat”

Un incendiu a izbucnit joi seară, 8 februarie curent, la centrul de informare NATO de la Chișinău care se află în incinta Universității de Stat din Moldova (USM). La fața locului, au fost mobilizate două echipaje ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), iar focul a fost lichidat la scurt timp.

Publicat

În dimineața de 9 februarie, Universitatea de Stat din Moldova (USM) a venit cu o reacție după cele întâmplate. Într-un comunicat de presă, reprezentanții instituției au anunțat că Universitatea rămâne să funcționeze în continuare, în regim normal, iar incendiul de joi seară, 8 februarie curent, nu a afectat programul instituției.

„În seara zilei de ieri, 08 februarie, ora 18:45, în mod intenționat a fost incendiată o clădire a Universității de Stat din Moldova. Din fericire, nici-o persoană aflată în acel moment pe teritoriul universității nu a avut de suferit. Totodată, dorim să mulțumim colaboratorilor organelor competente pentru reacția promptă realizată în vederea localizării incendiului și a efectuării măsurilor investigative la fața locului”, scriu reprezentanții USM.


Moldova

Crimă nocturnă în Chișinău: Un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Suspectul – reținut

Crimă în capitală. Un bărbat de 42 de ani ar fi fost snopit în bătaie de un tânăr. Victima a decedat la fața locului.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 23:40, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe strada Lech Kaczynski din municipiul Chișinău.

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.

Potrivit informațiilor preliminare, între victimă și un tânăr de 27 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri, ce au dus la decesul acesteia.


Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Operațiune de salvare la Orhei: un tânăr a căzut într-o fântână în timp ce efectua lucrări de curățare

Un bărbat a fost salvat de salvatori după ce a căzut într-o fântână în raionul Orhei.

Publicat

În dimineața zilei de 21 august 2025, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care presta servicii de curățare fântânilor, a căzut la adâncime de circa 15 metri în apă. Cazul a avut loc în localitatea Vatici, raionul Orhei.

Pentru extragerea acestuia la suprafață a fost necesară intervenția salvatorilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma căderii, persoana și-a fracturat brațul drept.


Bărbatul a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la spital pentru îngrijirile de rigoare

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte regulile de securitate în timpul efectuării lucrărilor în fântâni și spații înguste pentru a evita situațiile de risc.

De la începutul anului 2025, angajații IGSU au salvat 9 persoane din fântâni.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A călcat pe aceeași greblă: Un bărbat a ajuns din nou după gratii, pentru comiterea a 6 furturi din locuințe.

Un bărbat de 48 de ani, originar din Soroca, a ajuns din nou după gratii, fiind bănuit că a comis șase furturi din locuințe pe parcursul lunilor ianuarie – iulie curent. Potrivit polițiștilor din Ialoveni, suspectul acționa pe timp de zi, forțând uși și geamuri pentru a pătrunde în gospodării din localitățile Ulmu, Costești, Bardar, Ruseștii Noi și chiar orașul Ialoveni.

Publicat

Ținta hoțului erau bijuteriile din aur și banii. Deși unele case erau dotate cu camere de supraveghere, acest lucru nu l-a descurajat, fiind surprins de mai multe ori pe imagini video în timp ce dădea spargeri.

În urma acțiunilor sale ilegale, victimele au rămas cu un prejudiciu de peste 80.000 de lei. Reținut de oamenii legii, recidivistul și-a recunoscut integral vina. La solicitarea procurorilor, pe numele său a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.

De menționat că, individul fusese anterior condamnat pentru infracțiuni similare. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 4 ani de închisoare.


Între timp, poliția continuă investigațiile pentru a stabili dacă bărbatul ar fi implicat și în alte furturi produse pe teritoriul raionului Ialoveni.


Citește mai departe

topul săptămânii