Rețele de socializare

Moldova

Trafic de droguri, la Strășeni: Doi bărbați dețineau marijuana în valoare de 1.000.000 de lei

Un grup infracțional specializat în comercializarea drogurilor pe teritoriul orașului Strășeni a fost destructurat de către polițiști și procurori.

Publicat

Acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație în privința suspecților au fost desfășurate pe parcursul ultimelor două luni.

În rezultatul acestora, ofițerii Direcției Antidrog a INI în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Strășeni, sub conducerea Procuraturii Strășeni, au stabilit că doi bărbați în vârstă de 57 ani și 31 ani, originari din orașul Strășeni, au pus la cale o afacere infracțională de punere în circulație a drogurilor de tip marijuană.

Liderul grupării cultiva plantele de marijuană la domiciliu, în condiții de laborator, iar ulterior le ambala și le transmitea complicelui său pentru comercializare pe teritoriul orașului.


În rezultatul perchezițiilor la domiciliile și în automobilele suspecților, polițiștii au depistat și ridicat: muniții păstrate ilegal (cartușe de calibru 22 mm, 2 grenade fumigene, o grenadă de tip F-1), o armă de vănătoare de model VIPER, cântare electronice la scara mică, pachețele de tip zip-lock, 1250 de euro, circa 6 kg de muguri de marijuana, dar și alte obiecte destinate cultivării plantelor de cânepă în condiții de laborator.

Valoarea estimativă a drogurilor pe piața neagră constituie peste un milion de lei.

În privința liderului grupării criminale, în vârstă de 57 de ani, a fost emis mandat de arest pe un termen de 30 zile, iar complicele acestuia, bărbatul de 31 de ani se află în arest la domiciliu.


Dacă vinovăția acestora va fi dovedită,ultimii riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate de la 5 la 10 ani.


Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Moldova

Și-ar fi snopit iubita în bătăi: Un cetățean străin, reținut pe urme fierbinți de poliția din Hîncești

Și-ar fi snopit iubita în bătăi după care a fugit de la fața locului. Un cetățean străin în vârstă de 28 de ani a fost reținut de polițiștii din Hîncești, fiind bănuit de violență în familie.

Publicat

Potrivit forțelor de ordine, totul s-ar fi întâmplat în satul Buțeni, acolo unde victima și suspectul locuiau împreună.

Cei doi s-ar fi luat ceartă, iar tânărul ar fi lovit-o de mai multe ori pe concubina sa, cauzându-i leziuni. Când și-a dat seama ce a făcut, el a urcat în mașină și a fugit de la locul faptei.

Victima însă s-a adresat la poliție, iar după o serie de măsuri speciale, bănuitul a fost localizat și reținut.


În prezent, el se află în arest preventiv pe un termen de 20 de zile, iar în privința acestuia a fost pornită o cauză penală pentru violență în familie.


Citește mai departe

Moldova

La 16 ani, membru al unei rețele de trafic de droguri. Polițiștii au găsit la el narcotice de 1.000.000 de lei

Un adolescent de 16 ani din nordul Republicii Moldova a fost reținut în Chișinău pentru trafic de droguri.

Publicat

Acesta a fost prins în flagrant cu un 1 kg de hașiș, pregătit pentru distribuție. Potrivit autorităților, minorul opera în cadrul unei rețele de trafic de droguri care plasa substanțe interzise în ascunzișuri pentru distribuție ulterioară.

Rolul lui era de a distribui narcotice în cantități angro, care ulterior erau preluate de alți curieri care le vindeau cu amănuntul. Mai exact, odată la 10 zile minorul venea la Chișinău pentru a prelua narcoticele de la mai-marii grupului, pe care le distribuia ulterior în diverse regiuni ale țării. Oamenii legii au percheziționat apartamentul închiriat de către băiat la indicația liderului grupului, iar acolo au depistat un adevărat arsenal de substanțe interzise, inclusiv marijuana și droguri sintetice, cum ar fi PVP și mefedronă.

De asemenea, au fost ridicate și echipamente de cântărire, dar și pachete pentru depozitare.


Potrivit estimărilor, valoarea totală a drogurilor pe piața neagră este de peste 1.000.000 de lei. După reținere, minorul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile în timp ce investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupului infracțional.

 


Citește mai departe

topul săptămânii