Rețele de socializare

Moldova

Reținut pentru omor intenționat: Un bărbat cu antecedente penale riscă să facă încă 15 ani de pușcărie

La 23 ianuarie, în jurul orei 16:30, polițiștii din Orhei au fost sesizaţi de un bărbat despre faptul că a găsit corpul neînsuflețit al unchiului său în casa acestuia, cu semne de moarte violentă.

Publicat

La fața locului, oamenii legii au stabilit identitatea victimei, care s-a dovedit a fi un bărbat de 61 de ani, locuitor al satului Susleni din raionul Orhei.

În urma cercetărilor preliminare, bărbatul ar fi decedat din cauza loviturilor primite, fapt confirmat ulterior de către medicul-legist. În scopul identificării autorului infracțiunii, oamenii legii au organizat un plan special de acţiuni, care s-a soldat cu reținerea suspectului.

Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 40 de ani, originar din aceeași localitate, anterior judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf, huliganism și violență în familie.


Preliminar s-a constatat că, aceștia au consumat împreună băuturi alcoolice, iar la un moment dat s-ar fi iscat un conflict, care a generat în bătaie. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru „Omor intenţionat”.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă până la 15 ani privaţiune de libertate.

În continuare polițiștii din Orhei efectuează acțiuni de urmărire penală și măsuri de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.


Moldova

Descinderi în raionul Orhei. Polițiștii au găsit în timpul unor percheziții autorizate mai multe arme și sute de cartușe

Descinderi în raionul Orhei. Polițiștii au găsit în timpul unor percheziții autorizate mai multe arme și cartușe.

Publicat

Acțiunile au avut loc în satele Teleșeu, Chiperceni și Trebujeni, în casele a cinci suspecți.

Astfel, oamenii legii au găsit și ridicat cinci arme de vânătoare, două arme pneumatice, două arme de model necunoscut, dar și sute de alice, tuburi de cartuș și cartușe. Toate obiectele depistate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic pentru expertiză.

Persoanele implicate în dosar riscă să fie sancționate conform legislației, pentru păstrarea armelor neînregistrate și fără acte de proveniență.



Citește mai departe

Moldova

Strigătul de durere a unei mame: ”Copilul meu a fost ucis…, unde, cum și de cine – nu știu…”

Săptămâna trecută, Observatorul de Nord, a relatat despre descoperirea unui bărbat fără suflare, într-un șanț de scurgere a apei, pe traseul Soroca – Cosăuți. În comunicat se menționa că se presupune că acesta ar fi murit de hipotermie, însă cauza exactă a decesului urma să fie stabilită de Centrul de Medicină Legală.

Publicat

La redacția portalului Observator.MD a venit mama bărbatului decedat pentru a-și împărtăși versiunea ei referitoare la cele întâmplate.

”Eu o sunt Tamara Ghețivu, mamă, băietului care a fost găsit la Cosăuți. Despre care s-a scris în gazetă că el e bomj. El nu-i bomj. Iaca, eu îs mama lui în picioare. Și ei o zis că-i asfixie de băutură, nu-i asfixie de băutură, copilul meu a fost ucis. Unde și cum și cine – nu știu, o fost adus pe marginea traseului, duminică. Eu cu dânsul am grăit vineri seara și de sâmbătă am pierdut contactul. Pe urmă am sunat la un om, că el a fost la lucru și omul acela mi-a spus că el nu-i la dânsul. Și sâmbătă seara am sunat la poliție și duminică dimineața, băietul meu a ajuns pe marginea traseului.

„Era negru ca pământul, la gât, avea semn de violență. semne de gâtuitură, cheptușorul și schinărușa toată neagră….Fața lui nu se cunoștea, ca fundul ceaunului era neagră, și la gât avea semne de gâtuială. N-am pus mâna pe mânuțe, mi se pare că erau și degetuțele rupte…”


„El era moale, moale. El nu era mort de vineri seara. El o fost de duminică dimineața și zvârlit în canal….”

Amintim că Inspectoratul de Poliție Soroca a venit cu un comunicat de presă din care aflăm că: ”La data de 18.02.2023, ora 12:21, Serviciul de Gardă al Secției Coordonare Operațională a primit o comunicare telefonică de la o femeie, care a semnalat că, la ieșire din orașul Soroca spre direcția satului Cosăuți, a fost observat în șanț, pe marginea traseului, o persoană de gen masculin, posibil decedată.


Grupa Operativă a Inspectoratului de Poliție Soroca și echipajul Serviciului de Ambulanță Medicală Urgentă Soroca s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat la marginea traseului R-14.1, Soroca – Cosăuți, a fost identificat cadavrul unui bărbat de 40 de ani din satul Tătărăuca-Nouă.

În urma examinării vizuale a cadavrului, nu s-au identificat semne de moarte violentă pe corp. Cadavrul a fost transportat pentru examinare medico-legală în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. Cazul a fost înregistrat conform prevederilor legale în vigoare, iar autoritățile competente desfășoară investigațiile necesare pentru elucidarea circumstanțelor.”


Citește mai departe

Moldova

Doi indivizi din Chișinău, reținuți pentru șantaj: Unul din ei se dădea drept „maior” al poliției

Doi bărbați din Chișinău au fost reținuți de poliție, după ce ar fi șantajat un tânăr de 20 de ani și ar fi cerut de la acesta 10 mii de lei.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, unul dintre bănuiți în vârstă de 43 de ani ar fi fost ajutat de către victimă cu lucrări în gospodărie o anumită perioadă, în schimbul unui automobil. Dar, după ce tânărul a efectuat lucrările convenite, bănuitul i-ar fi zis victimei că i-ar datora 10 mii de lei.

Așa cum tânărul nu s-a lăsat influențat de amenințările suspectului, ultimul a implicat în schemă și pe cel de-al doilea bănuit. Bărbatul de 30 de ani s-ar fi dat drept maior al poliției și l-ar fi amenințat pe tânăr că pornește dosar penal pe numele acestuia, pentru răpirea mașinii pentru care lucrase.

Mai mult, pretinsul „ofițer” ar fi impus victima să semneze o recipisă, prin care îl impunea să ofere banii până la sfârșitul anului 2023.


SECVENȚĂ DE DISCUȚIE ÎNTRE SUSPECT ȘI VICTIMĂ:

– Procura e anexată la dosarul de poliție, și acesta e dosar deschis, dacă ești așa de deștept.
– Păi ai spus că ai retras plângerea!
– Păi o retrag în cazul în care îmi dai banii.
– O să văd, când o să am bani.
– Dar când o să ai bani?
– Când o să am, o să văd.

Victima a depus o plângere la poliție, iar bănuiții au fost identificați. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile celor doi suspecți, unde au o armă cu bile de cauciuc și cartușe, cu permis expirat de doi ani, telefoane mobile, purtători de informații, dar și peste 100 de litri de lichid asemănător alcoolului etilic ce urmează să fie supus expertizei.


Ambii suspecți au fost escortați pentru audieri, iar investigațiile pe caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii