Rețele de socializare

Moldova

Denunțat la CNA: Un agent de patrulare, reținut la scurt timp după ce a luat 1.500 de lei mită de la un șofer

Un ofițer al Serviciului Asigurare Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) al IGP a fost reținut cu puțin timp în urmă de CNA pentru corupere pasivă. Acesta ar fi pretins și ulterior a primit, sub control, suma de 1500 lei.

Publicat

Polițistul ar fi solicitat suma menționată pentru a nu atrage la răspundere contravențională un conducător auto pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere, acțiuni care intră în atribuțiile sale de serviciu. În urma acțiunilor procesuale efectuate, polițistul a primit sub controlul ofițerilor CNA mijloacele financiare pretinse, la scurt timp după apelul efectuat la Linia Național Anticorupție.

În scopul acumulării materialului probator, a fost efectuată percheziția corporală a polițistului, în urma căreia au fost ridicate mijloacele bănești în sumă de 1500 lei, anterior transmise sub controlul ofițerilor CNA.

Angajatul Serviciului Asigurare Ordine Publică a fost reținut pentru 72 de ore și urmează să fie plasat în izolatorul CNA. În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău.




Moldova

Încă un pieton a fost spulberat pe o trecere din capitală: Victima, de 22 de ani, a ajuns la spital

Încă un pieton a fost spulberat pe o trecere de pietoni din capitală. De această dată, este vorba de o tânără de 22 de ani, care a suferit multiple traumatisme și a fost internată de urgență la spital, după ce a fost lovită de un microbuz.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 8 octombrie, pe bulevardul Moscova din capitală. Tânăra traversa strada la o trecere nedirijată pentru pietoni, iar la un moment dat a fost tamponată în plin de un microbuz la volanul căruia se afla un bărbat de 73 de ani. Din cauza vizibilității reduse șoferul nu ar fi observat din timp prezența pietonului și l-ar fi lovit în plin.

Din cauza impactului puternic, tânăra a fost doborâtă la pământ, iar martorii accidentului au alertat imediat forțele de intervenție. Ulterior, pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Tânăra de 22 de ani este a doua victimă tamponată pe zebră, în doar o singură zi, pe bulevardul Moscova.


În dimineața zilei de 8 octombrie o altă tânără de 27 de ani a ajuns din stradă direct pe patul de spital, după ce a fost lovită în plin de o mașină, în timp ce traversa strada pe o trecere nedirijată pentru pietoni.


Citește mai departe

Moldova

Copilul de doi anișori, căzut acum o lună în tunelul liftului de la etajul 6, a fost externat. Ce spun medicii

La aproape o lună de la incidentul produs la Ungheni, copilul de doi ani, care a căzut în gol în tunelul liftului de la etajul șase, a fost externat.

Publicat

Institutul Mamei și Copilului precizează că băiatul este în stare satisfăcătoare și a putut merge acasă, transmite IPN.

Copilul a fost internat pe 11 septembrie în stare extrem de gravă, cu multiple fracturi și leziuni ale organelor interne. Situația sa era critică și prezenta un pericol major pentru viață. În zilele care au urmat, copilul s-a aflat în comă medicamentoasă, fiind la respirație dirijată, în Secția de reanimare chirurgicală.

„Datorită tratamentului avansat și eforturilor neobosite ale echipei medicale, starea micuțului pacient a început să se îmbunătățească. La 25 septembrie, semnele de recuperare au permis să fie transferat în Secția de neurochirurgie pentru a începe un proces intensiv de reabilitare. Pe 4 octombrie, copilul a fost externat în stare satisfăcătoare la domiciliu”, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Mamei și Copilului.


Cazul s-a produs într-un bloc locativ din Ungheni. Mama a pus căruciorul între uși pentru a reține liftul și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care a auzit un zgomot. Băiatul a căzut în tunelul ascensorului în timp ce cabina a urcat la unul dintre etajele superioare.


Citește mai departe

Moldova

Coincidență sau voia sorții? Două accidente rutiere s-au produs aproape simultan, la doar câțiva metri distanță, în centrul Chișinăului

Coincidență sau voia sorții? Două accidente rutiere s-au produs aproape simultan, la doar câțiva metri distanță, în centrul Chișinăului.

Publicat

Primul caz a avut loc zorii zilei de 6 octombrie, pe strada George Coșbuc. Acolo, un șofer de 27 de ani a tamponat în lanț mai multe mașini. Preliminar, acesta ar fi pierdut controlul volanului și a lovit cinci automobile parcate la marginea drumului.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă vehiculele implicate în carambol au fost serios avariate. Tot în dimineața de 6 octombrie, la doar câțiva metri distanță, un alt șofer a intrat cu viteză într-un pilon electric.


Accidentul a fost înregistrat pe strada Alexandr Pușkin, în jurul orei 06:00. Tânărul de 24 de ani aflat la volan nu ar fi ținut cont de faptul că asfaltul este umed și nu adaptat viteza la condițiile de drum, astfel că automobilul a derapat și s-a izbit în stâlp. Impactul a fost atât de violent, încât mașina s-a răsturnat, iar pilonul a fost doborât la pământ. În pofida loviturii puternice, șoferul a scăpat nevătămat.

Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-au produs cele două accidente rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii