Moldova
Reglări de conturi cu cuțitul între angajați băuți ai Administrației Națională a Penitenciarelor, la Briceni. Unul – la reanimare, altul – la pușcărie
Un angajat al Admnistrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) din cadrul Ministerului Justiției a ajuns la reanimare, după ce ar fi fost înjunghiat de mai multe ori de către un coleg la beție.
Cazul a avut loc în noaptea de 5 Ianuarie curent, în jurul orei 03:16, în orașul Lipcani din raionul Briceni, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul ANP.
Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un tânăr de 29 de ani care ar fi mers în ospeție la un prieten în vârstă de 35 de ani. După ce au consumat alcool, între oaspete și gazdă s-a iscat o ceartă care a fost la un pas de a culmina cu o tragedie.
Gazda ar fi luat un cuțit de bucătărie cu care, potrivit surselor apropiate anchetei, i-ar fi aplicat oaspetelui șapte lovituri penetrante în piept.
Sursele noastre au ținut să precizeze că cei doi activează ca gardieni la Penitenciarul Nr.2 din orașul Lipcani.
Oamenii legii au fost sesizați despre acest caz de către o femeie care a solicitat intervenția unei ambulane, dar și a unui echiăpaj de poliție.
Tânărul înjunghiat a fost transportat la spital, în stare gravă și a fost internat în Secția de Reanimare a Spitalului raional Briceni. Acesta a fost diagnosticat cu multiple plăgi tăiate cu penetrarea cutiei toracice, cu lezarea plămânului, dar și infizem subcutanat de dreapta.
Totodată, șla fațța locului a interveni și grupul operativ din cadrul IP Briceni care l-au încătușat pe cuțitar, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal pentru tentativă de omor.
Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că acesta aveao concetrație de 1,00 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Gardianul a fost reținut pentru 72 de ore, după care a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 11 – Bălți.
Moldova
Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.
Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.
Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.
Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.
În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.
Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.
Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.
Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului, femeia a decedat pe loc.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.


Moldova
Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.
Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.
Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.




-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova2 zile în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova3 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldovao zi în urmăIncendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldovao zi în urmăCercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.
-
Moldova7 ore în urmăAccident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
