Moldova
Momentul în care un bărbat este lovit de o mașină la Florești
Un accident rutier grav s-a produs ieri, 8 ianuarie, în raionul Florești. Un bărbat de 60 de ani a fost lovit de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar. Acesta a fost transportat la spital.

Potrivit ofițerului de presă al IP Florești, Ina Banari, cazul a fost înregistrat ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 16:25, transmite Știri.md.
Poliția din Florești a fost alertată cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gura Camencii, pe traseul R-14.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un automobil de model Toyota Prius, condus de o tânără în vârstă de 25 de ani, ar fi lovit un bărbat de 60 de ani, care traversa strada pe o trecere de pietoni.
Drept urmare, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În prezent, Poliția întreprinde măsuri de investigații și urmărire penală pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele cazului.
Urmează imagini cu impact emoțional:
Moldova
Tragedie în Chișinău. O femeie s-ar fi aruncat în gol de pe viaduct
O femeie a murit, după ce s-ar fi aruncat în gol de pe viaduct. Cadavrul acesteia a fost găsit zăcând fără suflare, în seara zilei de vineri, 2 mai curent, în jurul orei 21:32, pe acoperișul unui garaj de pe strada Trandafirilor 20 din capitală.

Victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 36 de ani, susțin sursele PulsMedia.MD.
La fața locului a intervenit poliția, dar și un medic-legist. Ultimul nu a depistat pe suprafața cadavrului semne de moarte violentă în afară de cele care au survenit în urma impactului.
Ulterior, oamenii legii au stabilit că în aceeași zi femeia aflându-se într-o stare depresivă ar fi plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu ar mai fi dat niciun semn de viață.
Poliția a stabilit preliminar faptul că ar fi vorba despre un caz de suicid, iar cadavrul victimei a fost transportat la centrul de medicină legală pentru a fi expus mai multor expertize de laborator în urma cărora va fi stabilită cu exactitate cauza decesului.
Totodată, a fost inițiată și o cauză penală pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Moldova
/VIDEO/ Procurorii au arestat averile membrilor unui grup infracțional. Sechestre de 23,5 milioane de lei.
Sechestre de peste 23,5 milioane de lei. Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA au aplicat arest pe case, apartamente, terenuri și mașini de lux ce aparțineau membrilor unui grup criminal organizat din Chișinău și Cahul.

Unele bunuri erau înregistrate pe numele unor rude apropiate ale suspecților. Potrivit procurorilor, cei 15 membri ai grupării, cu vârste între 24 și 64 de ani, inclusiv trei femei, sunt învinuiți de contrabandă și spălare de bani. Începând cu 2017, aceștia ar fi comis spargeri în locuințe și magazine de bijuterii din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca și Suedia. Ulterior, bijuteriile, ceasurile de lux, armele, bicicletele și alte bunuri de valoare furate erau ulterior introduse ilegal în Republica Moldova și vândute pe piața neagră. Banii erau ulterior spălați prin achiziția de imobile și mașini de lux, unele cu valoare de peste 2,5 milioane de lei. Dacă dosarul ajunge în instanță, bunurile sechestrate ar putea fi confiscate. Urmărirea penală este în desfășurare.
Moldova
Incendiu în centrul capitalei. Un local din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost cuprins de flăcări.
Un incendiu de proporții a izbucnit în apropiere de Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală. Nouă echipe de pompieri și salvatori au intervenit, fiind activat nivelul sporit de intervenție.

Potrivit datelor preliminare, incendiul ar fi izbucnit într-un local situat în parc.
La fața locului au intervenit de urgență primele echipe de salvatori. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că localul ardea cu flacără deschisă, cu riscul extinderii incendiului către clădirile vecine.
Pentru gestionarea situației, au intervenit nouă echipe de pompieri și salvatori, fiind creat statul major pentru coordonarea intervenției.
În prezent, salvatorii lucrează la fața locului pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până la acest moment, nu au fost raportate victime.
IGSU va reveni cu detalii.
-
În căutare3 zile în urmă
Un moldovean de 27 de ani, dispărut de cinci zile, în Franța: Era șofer de camion și s-ar fi oprit să facă un popas
-
Moldova6 zile în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Alertă de căutare în întreaga țară. Un deținut de 26 de ani a evadat din Penitenciarul nr.1 Taraclia.
-
Moldova6 zile în urmă
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din Sîngerei. O pasageră- la spital.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.
-
Moldova3 zile în urmă
Accident mortal, la Ialoveni. Un tânăr de 18 ani a tamponat cu BMW-ul un pieton ce traversa neregulamentar
-
Moldovao oră în urmă
Tragedie în Chișinău. O femeie s-ar fi aruncat în gol de pe viaduct
-
Moldova3 zile în urmă
Scandal în plin trafic, la Botanica, după un accident rutier. Momentul impactului surprins de o cameră de bord
-
Moldova6 zile în urmă
Grav accident, provocat de un șofer băut, la Briceni. Un mort și doi răniți