Rețele de socializare

Moldova

Prins pe Aeroport cu aproape 40.000 de dolari. Un cetățean american a rămas fără bani în vamă

A încercat să iasă din țară cu valută străină fără a o declara, însă a fost depistat la Aeroport.

Publicat

Funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional Chişinău în comun cu angajații IGPF au efectuat controlul de specialitate al bagajelor pasagerilor de la ruta Chişinău-Istanbul.

Urmare a controlului vamal, în bagajul unui cetățean american, în vârstă de 60 de ani, a fost depistată valută străină în sumă totală de 38650 USD, nedeclarată organului vamal.

Echivalentul de 10000 EUR au fost restituiți persoanei, iar investigațiile pe caz continuă.



Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Șase motocicliști au fugit de poliție, la Rezina: Cinci nu aveau permis, iar unul era minor.

„Vânătoare” de motociclete la Rezina. Șase motocicliști au încercat să scape de polițiști, după ce au fost somați să oprească. În loc să tragă pe dreapta, aceștia au accelerat și și-au continuat drumul, făcându-i pe oamenii legii să se ia la goană după motocicliști.

Publicat

Polițiștii au reușit, în cele din urmă, să-i identifice pe toți șase. Iar verificările au arătat că cinci dintre tineri nu aveau permis de conducere.

Pentru că au ignorat somația polițiștilor și nu au oprit, cei cinci au fost sancționați, iar materialele au fost transmise în instant de judecată.

Cel de-al șaselea motociclist este minor. În cazul lui, pentru încălcarea comisă au fost sancționați părinții, conform legii.



Citește mai departe

Moldova

Nu au împărțit un drum: Un motociclist a fost luat pe sus de un automobil, în Chișinău.

Un tânăr de 22 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce motocicleta pe care o conducea s-a tamponat cu o mașină. Accidentul s-a produs în data de 3 septembrie, în jurul orei 17:00, pe strada Sarmizegetusa din Chișinău.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un bărbat de 64 de ani. În circumstanțe care urmează să fie stabilite, acesta s-a tamponat cu motociclistul de 22 de ani.

În urma impactului, motociclistul a fost examinat și a primit ajutor medical la fața locului. Cu toate acestea, tânărul a refuzat transportarea la spital.

Poliția documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A trecut de cealaltă parte a legii: Un angajat al sistemului de justiție, cercetat pentru trafic de cocaină.

Un angajat al sistemului de justiție din sudul țării ar fi ajuns de cealaltă parte a legii. Acesta este cercetat, împreună cu alți doi tineri, într-un dosar de trafic de cocaină. Drogurile ar fi fost vândute prin Telegram, iar gruparea a fost deconspirată după o serie de acțiuni desfășurate de Poliția de Frontieră și procurorii PCCOCS.

Publicat

Cei trei suspecți au 22, 24 și 33 de ani. Potrivit anchetatorilor, primii doi s-ar fi ocupat de vânzarea cocainei, în timp ce al treilea ar fi pus la dispoziție bani pentru procurarea drogurilor.

Pentru a strânge probe, oamenii legii au descins în peste zece locații. În urma perchezițiilor au fost ridicate droguri cu o valoare estimată la jumătate de milion de lei, dar și peste 130 de mii de lei în diferite valute, bani despre care anchetatorii suspectează că provin din traficul de droguri.


Lista bunurilor ridicate este însă și mai lungă. Polițiștii au găsit șapte telefoane mobile, un calculator, cântare de mici dimensiuni, pachete de tip zip-lock și cartele bancare. Printre obiectele ridicate se numără și un pistol pneumatic, o cagulă și cuțite. Un automobil a fost, de asemenea, indisponibilizat.

Cei trei au fost reținuți în flagrant, iar procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea arestului preventiv.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cum era organizată activitatea grupului și dacă mai sunt și alte persoane implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii