Rețele de socializare

Moldova

Doi șoferi moldoveni de camioane, soț și soție, au rămas blocați la Vaslui: Au încercat să ajungă mai repede la frontieră

Au vrut să ocolească ambuteiajul infernal de la frontieră, dar nu le-a mers. Doi șoferi moldoveni, soț și soție, care conduceau autocamioane cu cisterne pline cu combustibil au vrut să o ia pe „scurtătură” încercând să ocolească coada kilometrică de TIR-uri și astfel să ajungă mai repede în vama Albița, ca să treacă Prutul pentru a reveni din România în R. Moldova.

Publicat

Numai că socoteala nu s-a potrivit deloc cu traseul complet nerecomandabil pentru asemenea vehicule, mai ales că în zonă ninsese, iar pe drumuri se formase polei. Când afară era deja întuneric cei doi soți au ajuns în zona localității române Bunești, unde aveau de urcat o pantă abruptă.

Cisterna condusă de soț era în față, șoția urmându-l cu toate încrederea. La un moment dat, cisterna condusă de șoferul moldovean s-a răsucit de-a curmezișul drumului, o parte a vehiculului ajungând în afara carosabilului. Prin urmare, drumul a fost complet blocat.

În ajutorul moldovenilor a venit tot de la o familie de șoferi de camion, soț și soție, dar din Bunești.


Aceștia au luat un tractor, au venit la fața locului și i-au ajutat să readucă cisterna pe drum.

Cei doi soți moldoveni, ambii de câte aproximativ 50 de ani au fost nevoiți să facă cale întoarsă și au ajuns de unde au plecat, tot la coada de care au fugit, ocolind județul.


echipa.md

Moldova

Val de operațiuni antidrog în nord și centru: minori recrutați, curieri pe Telegram și capturi de peste jumătate de milion de lei

Poliția a desfășurat în ultimele zile mai multe operațiuni antidrog în nordul și centrul țării, descoperind rețele care recrutează minori, ascunzători folosite de curieri online și depozite improvizate de substanțe interzise.

Publicat

La Chișinău și Strășeni, o grupare formată din tineri de 16–19 ani – elevi în colegii și centre de excelență – a fost destructurată după două luni de investigații. Aceștia vindeau PVP („sare”) și mefedronă prin Telegram. În urma perchezițiilor, au fost ridicate droguri în valoare de aproximativ 200.000 de lei, iar patru tineri, inclusiv doi minori, au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

La Drochia, o percheziție la un bărbat de 42 de ani, anterior cercetat pentru infracțiuni similare, a dus la ridicarea drogurilor vegetale în valoare de 200.000 de lei și a accesoriilor de consum. Ancheta continuă.


La Bălți, trei tineri de 19 ani, originari din Drochia, au fost prinși în timp ce porționau și ascundeau hașiș pentru un magazin de droguri de pe Telegram. Polițiștii au confiscat droguri în valoare de 60.000 de lei. Cei trei au fost reținuți pentru 72 de ore.

La Ialoveni, o percheziție la un bărbat de 38 de ani a scos la iveală plicuri și sacoșe cu substanțe vegetale asemănătoare cannabisului, precum și aparate pentru consum. Valoarea capturii: 30.000 de lei. Testul narcologic al suspectului a ieșit pozitiv.

La Ungheni, polițiștii au găsit marijuana în locuința unui bărbat de 39 de ani, iar testele biologice au confirmat consumul. Substanța a fost ridicată pentru expertiză.


În total, valoarea drogurilor ridicate depășește 500.000 de lei. Toate cazurile sunt în curs de investigare, iar poliția avertizează că rețelele folosesc tot mai des minori și aplicații online pentru distribuție.

Citește mai departe

Moldova

Hoți „performanți” prinși la Botanica: instalau camere ascunse și intrau în apartamente cu „culegerea de chei”

Doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Ucraina și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Botanica, fiind suspectați că au spart cel puțin cinci apartamente din Chișinău. Prejudiciul total depășește 800.000 de lei.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspecții furau prin metoda „culegerii de chei”, dar foloseau și tehnici mai puțin obișnuite: instalau în prealabil camere de supraveghere camuflate pentru a urmări plecările și sosirile proprietarilor. Când locuințele rămâneau goale, intrau și sustrăgeau bani și bijuterii din aur.

Ambii au antecedente penale pentru infracțiuni similare și au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Poliția investighează dacă cei doi sunt implicați și în alte furturi comise în Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă: 14 mașini furate din Franța, aduse în Moldova. Două persoane au fost reținute

O schemă amplă de contrabandă cu automobile furate din Franța a fost descoperită în Moldova. Valoarea mașinilor ridicate se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.

Publicat

În Edineț, Anenii Noi, Ialoveni și Chișinău au avut loc 15 percheziții. Ancheta a vizat șase persoane cu vârste între 35 și 50 de ani. În urma probelor colectate, au fost reținuți doi bărbați: unul originar din Azerbaidjan, cu permis de ședere în Franța, și un bărbat din raionul Anenii Noi.

Din Edineț au fost ridicate două microbuze Mercedes Sprinter produse în 2021 și 2022. Unul dintre ele era dat în căutare internațională și făcea parte dintr-un lot de 18 vehicule furate în Franța, dintre care 14 au fost deja găsite în Moldova. Celălalt microbuz ar fi fost asamblat din piese provenite din alte vehicule furate. Tot de acolo au fost ridicate și alte mașini: Renault, Citroen, Peugeot, Ford, iar din Chișinău – un automobil Toyota.


Anchetatorii au găsit și documente privind tranzacții auto și bani în diferite valute: 63 000 lei, 450 de euro și 3 000 de lei românești.

Alte patru mașini furate au fost ridicate în lunile octombrie–noiembrie, fiind legate de aceeași schemă.

Unul dintre suspecți a fost plasat în arest preventiv, iar pentru al doilea urmează o decizie a instanței. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor celor implicați.


Citește mai departe

topul săptămânii