Moldova
Chișinăuian trimis după gratii pentru trafic de droguri și psihotrope. Oamenii legii au confiscat de la el și 230.000 de lei
PCCOCS anunță confiscarea a 230.000 lei de la un chișinăuian condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare, după ce de la aceasta au fost ridicate 11 tipuri de droguri și psihotrope.
Bărbatul, cu vârsta de 33 de ani, își recunoaște vinovăția urmare a probelor prezentate Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, de către procurorii PCCOCS. Drept rezultat, potrivit legii, durata pedepsei inculpatului a fost redusă. Acesta și-a motivat implicarea în grupul criminal organizat prin faptul că ar fi avut datorii, apoi ar fi citit un anunț de angajare în calitate de curier de droguri, pe un gard din Chișinău.
Activitatea ilegală a acestuia a avut loc din 2021 până în 2022. În cadrul perchezițiilor, de la acesta au fost ridicate o multitudine de tipuri de droguri și psihotrope, conținute în zeci de pliculețe (despre care acesta pretinde că nu ar fi cunoscut ce conțineau), pe care acesta le livra clienților care făceau comanda pe aplicația conectată la internet „Telegram,” printre care: marijuana, cocaină, metadonă, mefedronă, PVP („sare” care provoacă efecte halucinogene, periculoase pentru viață și sănătate), precum și peste 600 de timbre LSD.
Potrivit bărbatului condamnat, după activitatea de curierat, acesta „a fost promovat” la rolul de producător de droguri. Mai exact, acesta a început să cultive ciuperci cu efect halucinogen, pe care ulterior le livra clienților. În acest sens, oamenii legii au ridicat de la domiciliul bărbatului inclusiv zeci de ciuperci în proces de creștere într-un container, ciuperci uscate ambalate în pliculețe spre vânzare, mască respiratorie, lampă infraroșie.
Remunerarea acestuia avea loc în monedă virtuală de tip Litecoin, după care acesta le convertea în MDL, astfel încât a transferat în total pe cartelele bancare ale mamei și concubinei sale peste 200.000 MDL. Prin urmare, la solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra echivalentului acestei sume sechestrate în conturi a fost dispusă confiscarea și trecerea forțată în contul statului. Este de menționat faptul că în instanța de judecată procurorii PCCOCS pun în evidență importanța confiscării bunurilor provenite din activitate ilegală, cu rol de descurajare a implicării în criminalitatea organizată.
Investigațiile continuă, în vederea deconspirării altor membri ai grupului infracțional și tragerii lor la răspundere penală. În context, procurorii PCCOCS atrag atenția, în special a tinerilor, asupra riscurilor implicării în traficul de droguri, care se pedepsește cu ani grei de închisoare, mai ales că anume curierii sunt în prima linie.
Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
Moldova
Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.
Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.
Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora14 ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova5 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova9 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
