Rețele de socializare

Moldova

(18+) I-ar fi propus unei studente conversații video erotice, urmat de șantaj sexual. Bănuitul a fost reținut

Miercuri, un bărbat din Nisporeni a fost reținut de oamenii legii, după ce i-a propus unei studente din Chișinău să câștige bani pentru întreținerea conversațiilor video erotice, după care o șantaja să întrețină cu el relații sexuale.

Publicat

Potrivit ofițerilor Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală a INI și procurorilor PCCOCS, bănuitul cu vârsta de 33 de ani a contactat-o pe rețelele de socializare pe studenta de 19 ani a unui colegiu, în a doua jumătate a lunii noiembrie 2023. Deși cei doi nu se cunoșteau fizic, victima a acceptat să comunice cu acesta, pe internet.

Acesta i-a propus ca cei doi să converseze în format video, în timp ce acesta își satisfăcea pofta sexuală (prin masturbare), pe fundalul unor gesturi erotice ale victimei, pe care acesta le vizualiza pe ecran. În schimb, acesta i-a promis suma 100 euro pentru două săptămâni.

Peste 10 zile, acesta a comis a doua infracțiune – i-ar fi cerut tinerei să se întâlnească cu el și să întrețină relații sexuale. Altfel, bănuitul ar fi urmat să facă publice imagini fotografice și secvențe video ale conversațiilor acestora, pe care bărbatul le-a făcut fără știrea ei.


În acest sens, după două zile de șantaj, bănuitul i-a cerut tinerei să urce la autogara din Chișinău în microbuzul spre Nisporeni, cu direcția spre un alt sat decât cel în care acesta locuia. Între timp, tânăra a depus o plângere la autorități, astfel încât investigatorii deja monitorizau acțiunile bănuitului. Însă, atunci când acesta a venit cu mașina să o preia pe tânără și a observat că de el se apropie angajații Poliției în uniformă de serviciu, acesta a părăsit locația, în trombă.

Deși a fost somat să oprească, nu s-a conformat, apoi a condus haotic în timp ce era urmărit. În timp ce conducea, într-un sat din Strășeni a tamponat o mașină parcată, după care propria mașină a fost proiectată într-un pilon electric din beton, cu deteriorarea gravă a mașinii, fără însă ca bănuitul să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

A urmat percheziționarea automobilului și domiciliul acestuia, de unde au fost ridicate două calculatoare portabile care-i aparțin, cu informații relevante cauzei penale, precum și telefonul acestuia, cu conversațiile pe care le-a purtat cu victima. După reținerea bănuitului pentru 72 de ore, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” a IGP, PCCOCS urmează să cerceteze probele, în vederea determinării necesității aplicării arestului preventiv pentru 30 de zile, în vederea continuării obiective a investigațiilor, timp în care bănuitul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii

Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.

Publicat

Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.

Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.


Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.

Publicat

În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.

Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.

Publicat

Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.


Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii