Rețele de socializare

Moldova

Prejudiciați cu aproape 4.000.000 lei la bursa de criptomonede. Schema a fost deconspirată

Ofițerii Direcției investigare infracțiuni economice a INI, ai ARBI, procurorii PCCOCS, anunță destructurarea activității unui grup infracțional din Chișinău, care și-a prejudiciat cu aproape 4.000.000 lei clienții la bursa de criptomonede.

Publicat

Aceștia, din mai 2022 până în prezent, de comun cu cetățeni ai altor state, au creat o platforma fictivă de tranzacționare a criptomonedelor, cu denumire și interfață identică unei platforme cu renume mondial. Așa cum clienții unor astfel de platforme le permit organizatorilor accesul la propriile fonduri, ca aceștia să efectueze tranzacții cu criptomonede, membrii grupului infracțional au profitat și și-au însușit banii clienților, în loc să efectueze tranzacțiile convenite. Ulterior, din banii însușiți prin escrocherie, aceștia și-au cumpărat mașini și proprietăți de lux în Chișinău și București.

Prin urmare, una din victime a informat autoritățile de drept, care au pornit investigațiile penale și au desfășurat percheziții. Astfel, în cadrul percheziției din localul unei săli de jocuri computerizate și de realitate virtuală, din Chișinău, ce aparține unui membru al grupului criminal organizat menționat a fost ridicată tehnică, inclusiv de calcul, console pentru jocuri, în scopul cercetării informației privind faptele penale investigate și deciderii privind aplicarea măsurii asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Totodată, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au fost aplicate sechestre asupra bunurilor cumpărate de către aceștia în Moldova și România, de peste 1.500.000 lei, în vederea eventualei confiscări, pentru recuperarea prejudiciului cauzat. În continuare, oamenii legii întreprind măsuri în vederea identificării tuturor victimelor schemei infracționale, timp în care persoanele investigate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Intervenție SMURD de urgență: Un moldovean rănit într-un accident rutier a fost transportat de la Iași la Chișinău.

Zbor medical de urgență! În după-amiaza zilei de 20 octombrie, un echipaj aero-medical SMURD din Iași a efectuat o misiune transfrontalieră pentru a transporta un pacient politraumatizat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Publicat

Victima unui accident rutier, pacientul a fost preluat din Iași și transportat cu elicopterul SMURD până în Chișinău. Pe întreaga durată a zborului, echipa medicală a monitorizat și menținut stabil starea acestuia, asigurând condiții optime de siguranță.

Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat imediat de o echipă medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament de specialitate.

De menționat, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România intervine și în Republica Moldova încă din anul 2014, în baza unui acord bilateral. De la începutul anului 2025, aceasta este a doua misiune aeromedicală SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.



Citește mai departe

Moldova

Șapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.

A intrat într-un local de fast-food din Chișinău și a amenințat vânzătorul cu o armă, iar pentru asta va sta după gratii. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani care a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Publicat

Acesta, în noaptea lui 16 iunie 2025, a intrat într-un local de fast-food, situat în sectorul Ciocana din municipiul Chișinău. Fiind înarmat cu un cuțit și un pistol, a atacat angajatul aflat la serviciu, cerându-i banii pe care îi avea în aparatul de casă. În timpul agresiunilor, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pistolul în regiunea tâmplei victimei și a determinat-o să-i predea suma de 700 de lei, după care a părăsit locul faptei.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul și-a recunoscut integral vina pentru faptele comise și și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate. Prin sentința recent emisă, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus condamnarea acestuia la 7 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

De menționat că, inculpatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat pentru cauzarea vătămărilor grave, ispășind pedeapsa închisorii pentru fapta comisă.


Citește mai departe

Moldova

Noapte incendiară în sudul țării: Două mașini au fost făcute scrum, în raionul Ceadîr-Lunga.

Pompierii au avut o noapte de foc în localitatea Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, unde au fost solicitați să intervină la stingerea a două incendii izbucnite în locuri diferite, dar la interval scurt de timp.

Publicat

Primul apel la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 01:52. Flăcările au cuprins un automobil staționat pe o stradă din sat. Două echipaje de salvatori și pompieri au ajuns rapid la fața locului și au reușit să localizeze și să stingă flăcările după mai bine de trei ore de intervenție. În urma incendiului, mașina a fost distrusă complet.

La scurt timp, în jurul orei 02:30, pompierii au fost alertați din nou. De această dată, flăcările au izbucnit în ograda unei gospodării, unde un alt automobil a fost cuprins de foc. Echipajele IGSU au intervenit prompt și au reușit să prevină o tragedie, reușind să scoată din flăcări o butelie cu gaz aflată în portbagaj. În urma incendiului, au fost afectate secțiunea motorului și interiorul mașinii.

Din fericire, niciunul dintre incidente nu s-a soldat cu victime.


Cauzele exacte urmează să fie stabilite de specialiști, însă nu este exclus ca ambele incendii să fi fost provocate intenționat.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 40 de situații de risc pe întreg teritoriul țării.



Citește mai departe

topul săptămânii