Moldova
Pretendent la rangul de ”Hoț în lege”– reținut pentru șantaj de peste 1.200.000 USD a unui fost om de afaceri de la Sud
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală a INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, anunță reținerea a trei persoane, inclusiv a unui bănuit care pretindea la rangul de ”hoț în lege”, pentru șantaj în sumă de peste 1.200.000 dolari americani.
Cei trei au vârste de 25, 45 și 59 de ani, originari din autonomia Găgăuză. Potrivit informațiilor din dosar, cel mijlociu a participat în trecut la o reuniune a așa-numitor „hoți în lege” din Moldova, Rusia, Azerbaidjan și Turcia, unde candidatura sa pentru atribuirea statutului de „hoț în lege” propusă de „Chitaeț” a fost respinsă.
Bănuiții, deci, în prima jumătate a lui 2022, au șantajat un fost om de afaceri din aceeași regiune sudică. Astfel, aceștia l-au obligat să semneze contracte prin care acesta i-ar fi vândut pretendentului la statut în lumea criminală un apartament din Chișinău și terenuri din Sud. Relația cu victima se trage încă din copilărie, iar în trecut au avut loc și unele tranzacții cu actualii bănuiți. Iar anul trecut, după ce victima și-ar fi vândut afacerea pe care o deținea în afara țării, aceștia au pretins de la acesta suma de 1.200.000 USD.
După denunțarea lor autorităților de drept de către victimă, au urmat șapte percheziții – atât în Chișinău, cât și la Sud. Acolo, au fost ridicate mai multe informații și obiecte relevante cauzei penale, inclusiv contractele semnate sub amenințarea cu moartea victimei. Menționăm, fostul om de afaceri este și el vizat în dosare, inclusiv pentru escrocherie, examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Urmează ca procurorii PCCOCS să depună demersuri de aplicarea a arestului pentru 30 de zile în privința bănuiților, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii
Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.
Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.
Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.
Moldova
Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.
În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.
Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Moldova
Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău
Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.
Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.
Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.
Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.
-
Moldova4 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldova5 zile în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova3 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova12 ore în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova8 ore în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova7 zile în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova6 zile în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova6 zile în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
