Rețele de socializare

Moldova

„A invitat la nuntă” 10 turci, pentru ai ajuta să ajungă ilegal în UE. Un azer, reținut în Moldova pentru organizarea migrației ilegale

Ofițerii Centrul pentru combaterea traficului de persoane a INI și procurorii PCCOCS, anunță reținerea unui bărbat din Azerbaidjan pentru organizarea transportării ilegale a 10 solicitanți din Turcia spre Uniunea Europeană, cu tranzitarea Moldovei.

Publicat

Bărbatul cu vârsta de 34 de ani, își deservea clienții în baza unei taxe ce varia între 6500 până la 8000 euro de la fiecare migrant. Astfel, pe parcursul anului 2023, acesta ar fi creat un grup infracțional bine organizat în scopul tranzitării Moldovei spre Uniunea Europeană, prin înțelegere prealabilă cu cetățeni ai Turciei.

Acesta a desfășurat activitate infracțională atât în Moldova, cât și în Ucraina, iar pentru ca să-și ascundă intenția de transportare ilegală a migranților în UE, bărbatul le trimitea victimelor în Turcia invitații la propria nuntă. Bărbatul a fost denunțat autorităților de un grup de migranți, cărora autoritățile de la frontieră nu le-au permis traversarea hotarului și, prin urmare, au revenit în hotel și au achitat cazarea de circa o săptămână, deși acesta le promisese „rezolvarea” situației în doar câteva zile,  iar ulterior nici nu răspundea la apeluri.

Așa cum ulterior acesta se afla în Ucraina, bărbatul a fost anunțat în căutare internațională de Centrul pentru combaterea traficului de persoane a INI, la solicitarea PCCOCS, în vara anului 2023. Ulterior extrădării lui autorităților din Moldova cu suportul Direcției Cooperare Polițienească Internațională a IGP, învinuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.


Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința complicilor săi, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Advertisement

Moldova

Incendiu în sectorul Ciocana al capitalei: O gheretă de lângă o stație de așteptare a luat foc

Incendiu în sectorul Ciocana al capitalei. O gheretă amplasată lângă o stație de așteptare a transportului public de pe bulevardul Mircea cel Bătrân a fost cuprinsă de flăcări.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și salvatori, care au stabilit că incendiul s-a extins pe tavanul chioșcului.

Astfel, flăcările au distrus în totalitate acoperișul gheretei cu o suprafață de peste 7 metri pătrați. Nimeni nu a avut de suferit de pe urma izbucnirii flăcărilor.

Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incendiul.


 


Citește mai departe

Moldova

Un transportator de colete pe ruta Moscova-Chișinău, cercetat de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență

Un conducător auto care transporta colete pe ruta Moscova-Chișinău a fost denunțat la CNA de o persoană pe faptul pretinderii de la ea a mijloacelor bănești pentru pretinsa mituire a unor angajați ai Serviciului Vamal.

Publicat

Potrivit CNA, în luna octombrie curent, bănuitul i-ar fi livrat denunțătorului mai multe seturi de haine şi accesorii pentru dame, în cantitate de aproximativ 70 kg, comandate de către denunțătoare din or. Moscova, Federația Rusă, care însă au fost reținute de inspectorii Postului Vamal Leușeni în urma controlului vamal. În continuare, acționând din interes material și susținând că prin intermediul unei persoane intermediare ar avea influență asupra factorilor de decizie din cadrul Postului Vamal Leuşeni, pe care îi poate determina să elibereze marfa reținută, bănuitul ar fi pretins de la denunțător mijloace băneşti în sumă de 25 000 lei.

În scopul întăririi probatoriului, au fost efectuate măsuri speciale de investigații în cadrul cărora a fost documentat faptul pretinderii mijloacelor bănești în vederea soluționării favorabile a cazului. La 4 decembrie 2023, a fost efectuată percheziția domiciliului bănuitului, în cadrul căreia au fost ridicate 2 telefoane mobile utilizate de către acesta. În continuare, bărbatul este cercetat în stare de libertate.

Cauza penală, pornită pe faptul comiterii traficului de influență, se află în exercitarea organului de urmărire penală al CNA sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău. Precizăm că, acest caz a fost documentat cu suportul reprezentanților Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal.


Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

Moldova

Au pătruns într-o parcare subterană și au „descălțat” un automobil. Doi chișinăuieni ar fi furat 4 jante cu anvelope de 80.000 de lei

Au pătruns într-o parcare subterană și au descălțat un automobil. Doi chișinăuieni, de 21 și, respectiv, 22 de ani au fost reținuți de polițiști, bănuiți că au furat patru jante cu tot cu anvelope de la un automobil.

Publicat

Camerele de supraveghere au surprins automobilul cu care se deplasau cei doi tineri în momentul când a intrat în parcarea subterană. Momentul comiterii infracțiunii nu a fost filmat, însă la scurt timp, camerele au surprins cum mașina părăsește parcarea.

Se pare că tocmai în acest interval scurt, tinerii ar fi reușit să încarce jantele cu tot cu anvelope în portbagaj și să plece într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 80 000 de lei. După o serie de căutări, suspecții au fost identificați și reținuți.

La audieri, tinerii au declarat că au vândut bunurile furate, acestea însă au putut fi recuperate de polițiști și reîntoarse proprietarului. Oamenii legii menționează că  suspecții nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru infracțiuni similare.


În prezent ei sunt reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă detenție pe un termen de până la 4 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii