Rețele de socializare

Moldova

Și-ar fi abuzat sexual timp de 4 ani fiica vitregă. Individul va face 13 ani de pușcărie

Și-ar fi agresat sexual fiica vitregă timp de patru ani, iar acum și-a aflat pedeapsa.

Publicat

Un bărbat originar din sudul țării a fost condamnat la 13 ani de închisoare, fiind acuzat că ar fi abuzat sexual copila, care în acel moment avea doar 11 ani. Acesta urmează să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit Procuraturii, totul a început în vara anului 2018. Bărbatul fiind în stare de ebrietate a purtat cu minora discuții cu caracter obscen, după care a întreprins în privința acesteia acțiuni cu caracter sexual.

Aceste episoade s-ar fi repetat pe parcursul a patru ani, până în anul 2021, când bărbatul i-ar fi propus copilei să întrețină un raport sexual, prin metode degradante și umilitoare. În urma acestora, minora a suferit puternice suferințe psihice, fapte încadrate juridic drept hărțuire sexuală.


Inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunilor imputate. Până la intrarea sentinței în vigoare, bărbatul se va afla în arest preventiv. Totuși, decizia magistraților este cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.

Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.

Publicat

În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.

Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.

Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.



Citește mai departe

Moldova

Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.

A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.

În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.

Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.


Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/AUDIO/ Trafic de influență la Cahul: Peste 20 de percheziții într-un dosar privind redobândirea cetățeniei române.

Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, în urma unei ample operațiuni desfășurate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Aceasta vizează un dosar de trafic de influență legat de redobândirea cetățeniei române.

Publicat

Potrivit anchetei, persoanele vizate acționau prin intermediul unui SRL care pregătea documentele pentru cetățenii Republicii Moldova ce doreau să obțină cetățenia română. Indivizii ar fi pretins și primit sume de bani de la persoane care nu erau eligibile, promițând că au influență asupra angajaților din cadrul Oficiului Stării Civile și Consulatului General al României din Cahul.

Astfel, suspecții ar fi facilitat eliberarea rapidă a documentelor și înregistrări fictive de reședință temporară, pentru ca solicitanții să corespundă criteriilor legale și să poată depune dosarele.

Ancheta mai arată că aceeași persoană ar fi pretins și primit bani pentru a ajuta solicitanții să promoveze examenele auto teoretice și practice, obținând ulterior permisul de conducere prin intermediul unor funcționari publici din Direcția examinare conducători auto Cahul.


În total, în dimineața de 16 martie au fost efectuate peste 20 de percheziții la locuințele și birourile persoanelor vizate, iar administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului au fost reținuți.

Urmărirea penală continuă, pentru a stabili toate circumstanțele și întregul lanț infracțional.


Citește mai departe

topul săptămânii