Rețele de socializare

Moldova

Avocat cercetat pentru mită. Ar fi cerut 8.000 de euro de la un client, ca să influențeze decizia procurorilor

Un avocat este cercetat penal pentru trafic de influență, fiind bănuit că pretins 8000 de euro mită.

Publicat

Potrivit materialelor acumulate, avocatul, susținând că ar avea influență asupra unor procurori din Chișinău, l-ar fi convins pe unul dintre clienții săi că poate soluționa dosarul de escrocherie în care acesta figura.

Pentru serviciile de intermediere, avocatul ar fi pretins de la clientul său 8000 de euro.

Faptul pretinderii a fost fixat în cadrul convorbirilor telefonice pe care le-a avut acesta cu clientul. La data de 15 septembrie 2023, avocatul a primit de la persoana pe care o reprezenta în dosar o tranșă din suma pretinsă. În data de 26 octombrie, au fost efectuate 3 percheziții la domiciliul, autoturismul și în biroul de serviciu al avocatului.


Acțiunile de urmărire penală continuă, iar bănuitul este cercetat în stare de libertate.

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală.

echipa.md

 


Moldova

Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.

Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

Publicat

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.

Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.

Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.


Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital

O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.


La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

Moldova

Crimă nocturnă în Chișinău: Un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Suspectul – reținut

Crimă în capitală. Un bărbat de 42 de ani ar fi fost snopit în bătaie de un tânăr. Victima a decedat la fața locului.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 23:40, Poliția a fost sesizată despre depistarea unei persoane inconștiente pe strada Lech Kaczynski din municipiul Chișinău.

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.

Potrivit informațiilor preliminare, între victimă și un tânăr de 27 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri, ce au dus la decesul acesteia.


Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile sunt în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii