Rețele de socializare

Moldova

Cetățean străin, reținut de CNA: A cerut 1.800 EUR ca să favorizeze eliberarea unor permise de ședere pe teritoriul țării noastre

Un cetățean străin de 55 de ani, cu reședință în Chișinău, a fost reținut de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi promis unei persoane obținerea actelor permisive pentru invitarea la muncă a unor străini și ulterioara legalizare a șederii lor pe teritoriul Republicii Moldova.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi acționat cu intenție în sensul favorizării obținerii actelor permisive de aflare a cetățenilor străini pe teritoriul R. Moldova, susținând că are influență asupra persoanelor publice din cadrul Inspectoratului General de Migrație, precum și al Serviciului Informații și Securitate, responsabile de examinarea cererilor respective. Pentru serviciile de intermediere acesta ar fi pretins și primit 1800 de euro – sumă pretinsă pentru două persoane.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, a fost documentată transmiterea banilor sub controlul CNA, iar astăzi au fost operate percheziții la domiciliul și în automobilul bănuitului.

În prezent, acesta este reținut pentru 72 de ore și este plasat în izolatorul CNA.


Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

echipa.md


Advertisement

Moldova

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol

S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 16 mai, pe strada Nicolae Testemițanu din cartierul Telecentru. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști, pompieri, gata oricând să instaleze perna de salvare, și medici cu ambulanța.

În urma discuțiilor avute cu angajata serviciului psihologic, bărbatul a fost convins să renunțe la acțiunile sale periculoase.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, tânărul are 27 de ani și le-ar fi declarat forțelor de ordine că s-a certat cu prietena sa, de aceea a decis să se arunce de pe clădire.


În legătură cu acest caz, a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție

Un șofer a provocat un accident violent în capitală, iar imediat după a fugit de la fața locului și este căutat de poliție.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 mai pe Șoseaua Hîncești, la intrarea pe podul din zonă.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, șoferul aflat la volan ar fi pierdut controlul asupra mașinii în curbă, iar în rezultat a derapat, a tamponat un alt automobil, după care s-a răsturnat. La volanul celuilalt vehicul se afla un bărbat de 36 de ani, care a scăpat nevătămat.

Imediat după impact, șoferul care s-ar face vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând automobilul distrus în mijlocul străzii. La scurt timp, poliția a intervenit pentru documentare, mașina inversată a fost dusă la parcarea specială, iar șoferul- căutat de oamenii legii.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a identifica locul aflării conducătorului auto responsabil de cele întâmplate.

 


Citește mai departe

Moldova

A plecat la ceruri. Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident în Italia, a murit după 5 zile de agonie

Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident grav în Italia, a murit pe patul de spital, după 5 zile de agonie.

Publicat

Băiatul locuia cu familia sa în Ehnghien, Belgia. Accidentul s-a produs vineri dimineață, pe autostrada A9, în apropiere de Fino Mornasco, provincia italiană Como din Lombardia, scrie Newtv.MD.

Mașina, condusă de tatăl său de 40 de ani, a fost lovită în plin în partea laterală și băiatul a fost scos din vehicul în stare gravă. Un elicopter de salvare l-a transportat de urgență la spitalul Papa Giovanni din Bergamo, specializat în îngrijirea copiilor. Deși medicii au făcut tot posibilul, starea băiatului a fost considerată ireversibilă încă de sâmbătă.

Luni, mama lui copilului, în vârstă de 39 de ani, și sora lui, de 16 ani, au fost transferate și ele la același spital, după ce inițial au fost internate la spitalul Sant’Anna cu leziuni grave, dar fără a fi în pericol de moarte. Pe parcursul agoniei copilului, tatăl său i-a fost alături, iar în ultimele ore li s-a alăturat și mama.


Procurorul de serviciu al Parchetului din Como, Michele Pecoraro, a autorizat prelevarea organelor băiatului imediat după declararea decesului.


Citește mai departe

topul săptămânii