Rețele de socializare

Moldova

Alerta cu bombă la Judecătoria Buiucani – falsă. Poliția caută suspectul

O nouă alertă cu bombă, în capitală. O persoană neidentificată până la această oră a sunat la 112 și a declarat că sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău ar fi fost minat.

Publicat

Apelul la 112 a parvenit la ora 16.00, în după-amiaza de 24 octombrie, iar la fața locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje ale poliției, pompieri, carabinieri, medici cu ambulanța, dar și geniști de la Bomteh. Oamenii legii au evacuat toate persoanele din interiorul clădirii și au încercuit zona, după care, experții geniști au început verificările clădirii.

După mai multe ore de control amănunțit, geniștii au anunțat că nici în edificiu, nici pe teritoriul adiacent nu a fost depistat nici un obiect periculos.

Prin urmare, alerta a fost una falsă. Poliția a pornit o anchetă pentru a identifica persoana care a făcut acest apel.


Conform legii, anunțarea falsă cu bună știință despre un act de terorism se pedepsește cu amendă de până la 42.500 de lei sau cu detenție pe un termen de până la doi ani.


Moldova

Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii

Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.

Publicat

Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.

Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.


Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.

Publicat

În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.

Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.

Publicat

Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.


Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii