Moldova
Puteau fi ucise de sobele defecte: Trei persoane, inclusiv o fetiță de 2 anișori, s-au intoxicat cu fum de cahlă
Trei persoane inclusiv o minoră au avut de suferit în urma intoxicației cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință.
Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 19 octombrie în orașul Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:13. Potrivit primelor informații, o femeie în vârstă de 45 de ani, dar și o minoră de 2 ani s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de asistență medicală urgentă, care a acordat pacienților îngrijiri de rigoare, iar ulterior persoanele au fost transportate la spital. La moment starea acestora este satisfăcătoare.
Tot în seara zilei de 19 octombrie la ora 23:00 în localitatea Negureni, raionul Telenești a fost înregistrat un alt caz de intoxicație. Aici, o femeie în vârstă de 65 de ani a avut de suferit în urma exploatării sobei din propria locuință. La fața locului a fost trimis un echipaj de medici, care a stabilit că femeia s-ar fi intoxicat cu produsele arderii emanate de la sobă. Serviciul de asistență medicală urgentă a acordat persoanei îngrijiri necesare la domiciliu, fără a fi necesară internarea acesteia în spital.
În ambele cazuri incendii în locuințe nu s-au produs, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări pentru cetățeni în vederea prevenirii incendiilor și a riscului de intoxicație cu monoxid de carbon în urma exploatării sobelor din locuințe și a surselor de încălzit.
Pompierii îndeamnă oamenii să verifice minuțios sobele înainte de începerea sezonului rece și să le curețe pentru a fi în perfectă stare de funcționare. Totodată, specialiștii recomandă persoanelor să nu obtureze canalele de ventilare și să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea. Mai mult, salvatorii avertizează oamenii să nu așeze în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile, iar pardoseala de jos să fie protejată prin instalarea unei table metalice. De asemenea, este indicată folosirea doar a materialului combustibil pentru care a fost destinată soba, iar aprinderea focului prin stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide ușor inflamabile este strict interzisă.
Recomandările angajaților IGSU sunt și pentru oamenii care folosesc instalații electrice în calitate de surse de încălzire. În acest sens nu se admite utilizarea instalațiilor defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizații. În cazul persoanelor care urmează să folosească instalații alimentate la gaze naturale, specialiștii îndeamnă ca montarea, dar mai ales punerea în funcțiune a unei centrale să fie efectuată în mod obligatoriu de personal autorizat.
Potrivit IGSU în perioada rece a anului 2022-2023 în sectorul locativ au avut loc 461 de incendii în care și-au pierdut viața 73 de persoane, inclusiv 2 copii. Astfel, din cauza construcției greșită, dar și a unor defecte ale sobelor și canalelor de evacuare a fumului au fost înregistrate 59 cazuri de incendiu, iar din cauza nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor și canalelor de evacuare a fumului au fost raportate 140 cazuri de incendiu.
Moldova
Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.
30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.
O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.
Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.
Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.
Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.
În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.
În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.
Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Moldova
/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.
Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.
Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.
Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.
Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.
Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.
Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.








-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova4 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova4 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Vandalismul la el „acasă”: Două cazuri de distrugere a bunurilor publice din capitală, înregistrate în câteva zile.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
-
Moldova6 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
-
Moldova3 zile în urmăDe pe roți, pe patul de spital: Un motociclist a fost rănit, după ce a fost implicat într-un accident rutier în capitală.
