Rețele de socializare

Moldova

Captură de cânepă de 1,5 milioane de lei la Drochia. Poliţia anunţă detalii despre percheziţii şi suspecţi

Ofițerii Direcției „Nord” a INI, cei ai INSP și IP Drochia, sub conducerea procurorilor PCCOCS, Oficiul „Nord,” anunță o captură de plante de cânepă de circa 1.500.000 lei cultivate în proximitatea satului Pelinia, Drochia. Acesta ar fi prețul pe piața neagră a celor circa 400 plante de cânepă, care urmau să fie comercializate, după procesare, atât în Drochia, cât și în Bălți.

Publicat

Oamenii legii menționează că acestea erau crescute prin folosirea metodelor care să le sporească profitul ilegal – irigarea prin picurare. Cei trei bărbați cercetați pentru trafic de droguri au vârste de 36, 51 și 75 de ani.

Urmare a celor opt percheziții în Bălți și Drochia, oamenii legii au ridicat și sistemul de irigare folosit, precum și dispozitive pentru consumarea drogurilor și telefoane care ar fi fost folosite la comercializarea drogurilor, în decursul anului curent.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.



Moldova

Salvat de pompieri: Un copil de 6 ani, la un pas să cadă de la etajul patru, în capitală.

Clipe de panică în sectorul Buiucani al capitalei. Un copil de șase ani a fost surprins stând periculos de aproape de marginea geamului unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de locuit. Incidentul a avut loc în data de 23 august, pe strada Ion Creangă.

Publicat

Imaginile au îngrozit trecătorii, care au observat băiatul și au înțeles că acesta riscă să cadă în orice moment. Fără să stea pe gânduri, oamenii au sunat imediat la Serviciul 112, alertând echipele de intervenție.

În scurt timp, la fața locului au ajuns trei echipaje de pompieri și salvatori ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Aceștia au acționat rapid, reușind să ajungă la copil și să-l salveze.

IGSU reamintește părinților și tutorilor legali cât de importantă este supravegherea atentă a copiilor, mai ales atunci când aceștia se află singuri în locuințe. De asemenea, se recomandă montarea sistemelor de blocare a geamurilor pentru a evita tragediile.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în pădurea de la Căpriana: O femeie a murit după ce ATV-ul pe care se afla s-a răsturnat.

O plimbare cu ATV-ul s-a încheiat cu o tragedie în raionul Strășeni. O femeie de 35 de ani și-a pierdut viața după ce vehiculul pe care se afla, condus de un bărbat de 41 de ani, s-a răsturnat în pădurea din localitatea Căpriana.

Publicat

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 23 august. Preliminar, s-a stabilit că bărbatul aflat la ghidon ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar ATV-ul s-a inversat. Impactul a fost fatal pentru pasagera care îl însoțea, aceasta decedând pe loc din cauza traumatismelor grave suferite.

Conducătorul vehiculului a scăpat fără leziuni, însă a fost reținut pentru 72 de ore. Pe numele său a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/S-a lăsat cu sancțiuni: Mai mulți șoferi au fost prinși în stare de ebrietate la volan.

Controale nocturne în nordul și centrul țării. Inspectorii de patrulare au inițiat acțiuni de verificare a respectării regulilor rutiere, iar în urma acestora au descoperit mai multe cazuri de conducere sub influența alcoolului.

Publicat

În raionul Sîngerei, un bărbat de 34 de ani, a fost depistat cu 1,23 mg/l alcool în aerul expirat, ceea ce reprezintă o concentrație de circa opt ori peste limita legală admisă. În raionul Glodeni, polițiștii au oprit un șofer de 63 de ani, care avea 1,09 mg/l alcool în aerul expirat. Tot în noaptea de 22 august, o femeie de 40 de ani, din Bălți, a fost surprinsă conducând pe traseul din localitatea Ulmu cu 0,91 mg/l alcool. În același timp, în satul Pojoreni, un bărbat de 56 de ani, aflat la ghidonul unui ATV, a fost testat cu aparatul Drager și avea 0,97 mg/l alcool în aerul expirat.

Toate unitățile de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială a poliției, pentru a fi supuse măsurilor legale necesare. Trei dintre șoferi sunt cercetați penal pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate avansată, în timp ce conducătorul ATV-ului urmează a fi sancționat contravențional.


Citește mai departe

topul săptămânii