Rețele de socializare

Diaspora

Moldovence exploatate în Italia. O altă moldoveancă era cea care le recruta

O afacere ilegală de trafic de persoane a fost descoperită în Ravenna, regiunea Emilia-Romagna din Italia, unde o antreprenoare este acuzată că a adus femei din Moldova în mod ilegal, cu promisiunea unui loc de muncă, pentru a le exploata în cele din urmă în azile de bătrâni, plătindu-le doar 30-40 de euro pe zi.

Publicat

Antreprenoarea, al cărei nume nu a fost făcut public încă, ar fi acționat împreună cu o angajată originară și ea din Moldova, care recruta noile lucrătoare prin intermediul rețelelor sale personale.

Forțele de ordine locale au efectuat peste zece percheziții în localitățile Glorie di Mezzano, Campiano și Russi, în urma delegării de către Parchet, relatează ziarul Corriere Romagna, citat de N4.MD.

Potrivit poliției locale, ancheta continuă în legătură cu utilizarea forței de muncă ilegale. Se pare că, după sosirea femeilor în Italia, autorităților de securitate publică li s-au prezentat declarații false de găzduire într-o casă care ulterior s-a dovedit a fi într-o stare deplorabilă și care nu putea fi locuită.


În timpul perchezițiilor, care au vizat și locuințele persoanelor suspectate, poliția a găsit „numeroase note contabile, agende și dispozitive electronice” care vor fi cercetate pentru a găsi dovezi suplimentare.

De asemenea, femeilor li s-ar fi confiscat pașapoartele pentru a preveni orice încercare de fugă.

Acestea ar fi fost obligate să lucreze fără un program de lucru stabilit, sub amenințarea de a fi denunțate pentru statutul lor de imigrante clandestine.


Diaspora

Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni

Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Publicat

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.

Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.

Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.


Citește mai departe

Diaspora

O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea

O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

Publicat

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.

Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.

”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.


Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Citește mai departe

Diaspora

Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă

Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Publicat

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.

Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii