Moldova
Imagini cu impact emoțional: Un tânăr a fost bătut cu bestialitate, în Capitală. Motivul – dragostea
Atenție, urmează imagini cu impact emoțional. Un tânăr a fost snopit în bătaie de alți indivizi în spatele unui local de pe bulevardul Moscova din sectorul Rîșcani al capitalei.
Totul a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în preajmă. În imagini se poate observa cum un individ se apropie de victimă și îl snopește în bătăi, după care, și alți tineri intervin în încăierare. Colegii victimei, angajați ai cafenelei ar fi vrut să îi sară în ajutor, însă agresorii țineau ușa, ca aceștia să nu ajungă afară.
Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că oamenii legii au fost alertați chiar de către victimă, în noaptea de 18 iulie. Tânărul în vârstă de 24 de ani a declarat că îl cunoaște pe agresor.
După un șir de cercetări, principalul suspect a fost identificat, el fiind un tânăr în vârstă de 23 de ani. Deși poliția nu oferă detalii privind motivele conflictului, în presă au apărut informații precum că totul s-ar fi petrecut din cauza unei fete.
Agentul constatator acumulează și stabilește toate circumstanțele, iar în funcție de rezultatele expertizei medico-legale se va decide sub incidența cărui articol din lege va fi cercetat cazul.
Moldova
/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
Doi bărbați, în vârstă de 37 și 38 de ani, au fost reținuți de polițiștii sectorului Rîșcani din capitală, fiind bănuiți că și-ar fi transformat propriile apartamente în spelunci.
Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că suspecții le ofereau consumatorilor acces în propriile locuințe, unde aceștia puteau consuma substanțe narcotice. Totodată, bărbații ar fi pus la dispoziția vizitatorilor droguri și dispozitive improvizate utilizate pentru consumul acestora.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și un tânăr de 20 de ani care prezenta semne evidente de intoxicație cu substanțe narcotice. De asemenea, au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
Moldova
Bacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
Scandal de proporții în sistemul educațional. Cel puțin 15 elevi și studenți ar fi obținut, contra cost, certificate internaționale pentru a scăpa de BAC-ul la informatică și a primi nota „10” din oficiu. Ofițerii CNA au desfășurat percheziții într-un dosar de corupție ce vizează persoane implicate în organizarea acestor examene.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor implicat în organizarea examenelor internaționale, împreună cu alte persoane, ar fi pus la punct o schemă ilegală prin care elevii și studenții puteau obține certificatele fără a susține corect probele.
În schimbul banilor, suspecții ar fi garantat promovarea examenelor și eliberarea certificatelor necesare.
Sumele cerute variau între 3.500 și 12.000 de lei, în funcție de „serviciile” oferite.
În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de această schemă.
Potrivit probelor, aceștia ar fi obținut certificatele prin eludarea procedurilor legale, după care le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a obține nota 10 din oficiu la bacalaureat, la disciplina informatică.
Astfel, fără a susține examenul în mod real, aceștia ar fi beneficiat de rezultate maxime.
În prezent, acțiunile sunt investigate sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită în proporții considerabile, iar perchezițiile continuă pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Între timp, autoritățile din educație anunță posibile consecințe pentru cei vizați.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că notele de 10 obținute la bacalaureatul la informatică ar putea fi anulate în cazul în care se confirmă neregulile.
Oficialul a precizat că aceste certificate sunt emise în baza unor standarde internaționale stricte, iar nerespectarea regulilor atrage sancțiuni.
DAN PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Aceste centre sunt, în mod normal, internaționale. Dacă nu sunt respectate regulile stabilite în procesul de certificare, se aplică sancțiuni. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, acele certificate urmează să fie anulate.”
Potrivit ministrului, aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja integritatea sistemului de evaluare și pentru a menține standardele educaționale.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Imagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
Accident de groază în apropiere de orașul Fălești. O femeie a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal cu o camionetă. Coliziunea violentă s-a produs în seara zilei de 15 iunie, însă cazul a devenit cunoscut abia acum, după ce în spațiul public au apărut imagini cu momentul producerii accidentului.
În secvențele video surprinse de o cameră de bord se vede clar cum s-a întâmplat totul. Inițial, șoferul unei camionete iese la o depășire, peste linia continuă, și circulă cu viteză. Însă, într-o curbă periculoasă, acesta se lovește frontal de un automobil care venea din sens opus.
Din aceleași imagini se vede că și șoferița ar fi pătruns, la rândul ei, peste banda delimitatoare.
Potrivit datelor oficiale ale poliției, impactul s-a produs după ce femeia de 30 de ani ar fi ajuns pe contrasens într-un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu.
În urma coliziunii, aceasta a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția salvatorilor.
Pompierii au intervenit la fața locului și au efectuat lucrări de descarcerare pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate.
Ulterior, victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spitalul raional Fălești, cu diverse traumatisme.
Șoferul camionetei, un bărbat de 31 de ani, precum și pasagerii acestuia nu au avut de suferit.
Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
-
Moldova14 ore în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova11 ore în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova12 ore în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova12 ore în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
