Rețele de socializare

Moldova

Cei doi ucraineni din Odesa, arestați pentru contrabandă cu peste 440.000 EUR – trimiși în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță terminarea urmăririi penale în cazul celor doi cetățeni ai Ucrainei, care în aprilie 2023 au introdus ilegal în Moldova peste 440.000 EUR – peste 8.7 milioane lei – urmată de trimiterea lor în judecată.

Publicat

Acum, cei doi rămân în arest preventiv, la solicitarea procurilor PCCOCS, iar dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Comrat, sediul Vulcănești. Conform Codului penal, aceștia riscă o pedeapsă de la 4 la 10 ani închisoare, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, se prezumă nevinovați, potrivit legii.

Banii erau camuflați într-o boxă audio din mașină

Cei doi sunt din regiunea Odesa a Ucrainei și au vârste de 32 și 39 de ani. Cel mai în vârstă din ei a intrat în Moldova prin Vulcănești la orele amiezii, fără însă să declare în vamă că ar transporta suma de bani vizată, tăinuită într-o boxă audio din mașina pe care o conducea.


Banii au fost ridicați și au devenit corp delict, iar asupra mașinilor a fost aplicat sechestru

Aceștia au pornit spre Chișinău, dar la intrare în Cimișlia, mașina acestora a fost oprită de poliție, în baza informației operative. La inspectorat, în boxa audio ridicată din portbagajul mașinii a fost examinată, iar urmare a investigațiilor banii au fost indisponibilizați și au devenit corp delict. La solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra ambelor mașini a fost aplicat sechestru, în vederea ulterioarei confiscări în folosul statului, ca bunuri folosite la comiterea contrabandei.

 


Moldova

ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.

A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Publicat

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.

Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.

De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.


Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.

Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

Publicat

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.

Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.

De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.


În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.


Citește mai departe

Moldova

A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.

O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Publicat

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.


Citește mai departe

topul săptămânii