Rețele de socializare

Moldova

Patru polițiști de frontieră, bănuiți că au însușit o parte din banii, ridicați la o percheziție. Unul dintre ei a fost reținut

Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord (DGT) a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție cercetează cazul a patru polițiști de frontieră în care aceștia sunt bănuiți de abuz de serviciu. Mai multe percheziții s-au desfășurat în această dimineață la domiciliile și birourile acestora, iar unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, în luna mai 2023, cei patru angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră aveau în gestiune un dosar de organizare a migrației ilegale a cetățenilor din Ucraina, iar la unul dintre suspecți au fost efectuate percheziții, în urma cărora de la domiciliul acestuia a fost ridicată suma de 267 640 de lei. În cadrul acțiunilor de urmărire penală însă, polițiștii ar fi indicat în procesul-verbal 187 640 lei sau cu 80 de mii de lei mai puțin. Din mărturiile denunțătorului rezultă că acea sumă at fi fost însușită de unul dintre polițiști care ar fi urmat să o împartă cu colegii săi.

În urma perchezițiilor, desfășurate astăzi la domiciliile bănuiților, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție au ridicat înscrisuri de ciornă, 12 000 lei și 5 telefoane mobile. În prezent, trei angajați ai IGPF sunt cercetați în stare de libertate, iar un ofițer de investigații a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a asigurat suport operativ ofițerilor DGT Nord, iar oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

topul săptămânii