Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Accident nocturn în Chișinău. Momentul în care un taxi este tamponat în plin de o altă Toyota

Accident nocturn în capitală. Două mașini au fost făcute zob, după ce s-au ciocnit violent în centrul Chișinăului. Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 21 iunie, în jurul orei 02:40, la intersecția străzilor Alexandr Pușkin și Sciusev.

Publicat

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord. În imaginile publicate pe internet se poate observa cum o mașină de taxi circulă cu prioritate, pe strada Pușkin, când la un moment dat este lovită în plin de un alt autovehicul ce ar fi trebuit să frâneze și să cedeze trecerea.

În urma impactului, mașina de taxi a fost la un pas de a se răsturna, fiind proiectată în cele din urmă pe trotuar.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma accidentului, doar mașinile fiind grav avariate.


Șoferul care va fi găsit vinovat de producerea accidentului riscă o amendă în valoare de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

echipa.md


Moldova

Imagini apocaliptice, în sudul țării. Zeci de hectare de teren, compromise de incendii. Mai multe locuințe au fost afectate de foc

Imagini apocaliptice, în sudul țării. Mai multe incendii de vegetație au cuprins zeci de hectare de teren.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc în după-amiaza zilei de 26 iunie, în apropierea localității Purcari din raionul Ștefan Vodă, amenințând mai multe gospodării și construcții din zonă. Alarma a fost dată la ora 16:55, iar din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate, focul s-a extins rapid pe o suprafață considerabilă.

Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci autospeciale și 15 pompieri, fiind constituit un Stat Major la fața locului pentru coordonarea acțiunilor. În sprijin au venit și angajați ai autorităților publice locale, dar și angajați ai poliției și polițiști de frontieră. Flăcările au fost localizate după circa două ore și lichidate complet la 22:12, fiind salvate cinci gospodării din calea focului. Totuși, au ars aproximativ 10 hectare de vegetație uscată, iar cinci case au fost afectate — patru nelocuite și o locuință de 18 metri pătrați. Din fericire, nu au fost raportate victime.


Tot joi, un alt incendiu masiv a izbucnit în extravilanul satului Olănești, unde flăcările au cuprins mai multe hectare de grâu și iarbă uscată. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 11:58, iar pompierii au reușit să stingă incendiul până la ora 13:43. Aproximativ 10 hectare de grâu și 8 hectare de vegetație uscată au fost mistuite de foc.
În total, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit la 34 de incendii de vegetație în raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Anenii Noi și în alte localități.

Amintim că meteorologii au emis cod galben de caniculă și incendii, valabil în toată țara de pe 27 iunie până pe 3 iulie, avertizând că maximele pot ajunge la +33…+35 °C, în special în sud și centru.

În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește populației că orice neglijență poate avea consecințe grave asupra vieții și bunurilor și face apel la respectarea strictă a regulilor antiincendiare.


De la începutul anului, în Republica Moldova s-au produs peste 2100 de incendii de vegetație.

Citește mai departe

Moldova

Accident pe traseul Rezina – Orhei: Un automobil s-a tamponat cu un autocar plin cu pasageri

Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:15, în apropierea localității Step-Soci, pe traseul ce leagă raionul Rezina de municipiul Orhei.

Publicat

Potrivit poliției, un bărbat născut în 1982, aflat la volanul unui Opel Zafira, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autocar de model Temsa Tourmalin, care transporta 32 de persoane spre orașul Rezina.

În urma impactului, conducătorul Opelului a suferit leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale. Pasagerii din autocar nu au avut de suferit.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest Drager, rezultatele fiind negative — 0,00 mg/l alcool în aerul expirat. Poliția cercetează circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Avocat reținut de CNA cu 10.000 € mită: A promis „aranjarea” unui dosar de evaziune fiscală

A cerut mii de euro ca să „rezolve” un dosar penal, dar a fost reținut de ofițerii anticorupție chiar în biroul său. Un avocat din Chișinău a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro de la reprezentantul unui agent economic, vizat într-un dosar penal instrumentat de oamenii legii.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, banii erau pretinși în schimbul promisiunii că avocatul ar putea interveni pe lângă funcționari publici care gestionează o cauză penală pentru evaziune fiscală. Acesta ar fi dat de înțeles că are influență și poate face ca dosarul să nu ajungă în instanță, să fie evitate sechestrările, iar bunurile ridicate – inclusiv bani, telefoane și automobile – să fie returnate companiei.
Suma de 10.000 de euro a fost transmisă sub controlul CNA, iar potrivit investigațiilor, nu era prima dată când avocatul cerea bani. Anterior, el ar mai fi încasat o tranșă de 15.000 de euro pentru același scop.

Acum, avocatul se află în custodia Centrului Național Anticorupție, fiind reținut pentru 72 de ore. Cazul este examinat sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.


Autoritățile reamintesc că orice persoană este considerată nevinovată până la o decizie definitivă a instanței de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii