Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Furau ca-n codru: Trei indivizi au fost reținuți după cinci infracțiuni grave

Furau ca-n codru din case și apartamente. Este vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, care timp de două luni,ar fi comis cinci furturi din locuințe aflate în Chișinău și raionul Hîncești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bănuiții ar fi acționat fără frică pe timp de zi, dar și noaptea. Aceștia ar fi intrat în locuințe, prin forțarea ușilor, în momentul când stăpânii nu erau acasă și ar fi furat bijuterii, tehnică de calcul și bani. Prejudiciul cauzat victimelor a fost estimat la aproximativ 625 de mii de lei.

Ultimul caz răsunător a fost înregistrat în noaptea de 3 iunie, când cei trei tineri ar fi pătruns într-o gospodărie din raionul Hîncești și ar fi furat un automobil.

Suspecții au fost reținuți în moment ce pregăteau un alt furt dintr-un apartament din Chișinău. Unul dintre cei implicați este și tânărul de 22 de ani din municipiul Bălți, care a evadat la 18 mai din sala de ședință a Judecătoriei Soroca, sediul Florești.


În timpul perchezițiilor la domiciliile bănuiților polițiștii au găsit și ridicat telefoane mobile, cartele SIM, bijuterii din aur, cheia și documentele automobilului furat, dar și o rangă metalică cu care aceștia comiteau furturile.

În prezent, oamenii legii documentează și alte două persoane care ar fi implicate în schema infracțională.

Cei trei tineri au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal pentru furt, dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă până la cinci ani de pușcărie.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii