Moldova
Moarte învăluită în mister, la Soroca. Cadavrul unui italian, găsit zăcând într-o curte
Cadavrul unui italian a fost găsit zăcând noaptea trecută, în jurul orei 00:05, în curtea concubinei sale, din localitatea Alexandru cel Bun, din raionul Soroca. Potrivit surselor PulsMedia, bărbatul ar fi murit din cauza imprudenței concubinei sale care ar fi încercat să-i acorde primul ajutor medical până la venirea ambulanței.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, originar din Italia, care noaptea trecută a fost găsit zăcând în stare de inconștiență în curtea casei concubinei sale.
Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Soroca a confirmat cazul pentru PulsMedia.MD și a comunicat că femeia a solicitat ajutorul medicilor, iar între timp ar fi încercat să-i acorde primul ajutor medical.
„La venirea asistenţei medicale, bărbatul nu dădea semne de viaţă. Medicii au constatat decesul acestuia. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Talpă.
De altă parte, sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei susțin că, deși pe suprafața cadavrului nu au fost depistate semne de moarte violentă, totuși medicul-legist ar fi stabilit că decesul ar fi survenit din cauza asfixiei mecanice, bărbatul având fracturat osul hioid și comprimarea gâtului.
Preliminar se presupune că trauma i-ar fi fost provocată de către concubina sa, din imprudență, în timp ce încerca să-i acorde primul ajutor medical.
Cadavrul bărbatului urmează a fi expus mai multor expertize de laborator pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele decesului.
Moldova
Final tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
Angajatul IGSU, în vârstă de 40 de ani, care a fost lovit de o mașină condusă de un șofer aflat băut și drogat la volan, a decedat pe patul de spital, după 14 zile în comă.
Informația a fost oferită pentru redacția noastră de către o persoană apropiată a victimei, care susține că șoferul vinovat ar încerca să propună bani rudelor bărbatului, în încercarea de a scăpa de pedeapsă.
Amintim că accidentul s-a produs pe 3 decembrie, în jurul orei 19:40, pe traseul R-7, în satul Petrușeni, la intersecția cu Duruitoarea Veche, raionul Rîșcani.
Șoferul unui Toyota Auris, un bărbat de 30 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, a lovit pietonul de 40 de ani, angajat IGSU, aflat în afara orelor de serviciu, în timp ce se afla lângă propriul automobil, parcat cu avariile pornite, după care s-a izbit într-un pilon electric. Atât victima, cât și șoferul au fost transportați la Spitalul Municipal Bălți.
Testările au arătat că șoferul era în stare avansată de ebrietate, cu 0,68 mg/l alcool în aerul expirat, iar testul antidrog a ieșit pozitiv la consum de marijuana.
Moldova
Crimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
Un bărbat de 59 de ani dintr-o localitate a raionului Anenii Noi și concubina acestuia au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți de comiterea unor crime deosebit de grave.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Stiri.MD, cel puțin trei persoane ar fi fost ucise, iar ulterior cadavrele ar fi fost distruse, fiind oferite drept hrană animalelor din gospodăria suspectului.
Reținerea a avut loc ieri, în satul Bereozchi, după mai multe zile de căutări. Surse apropiate anchetei susțin că bărbatul administra o fermă și angaja persoane social-vulnerabile. Din motive care urmează a fi stabilite, cel puțin trei dintre acestea ar fi fost omorâte.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat haine ce ar aparține uneia dintre victime, aruncate într-o fântână din curtea gospodăriei.
Autoritățile nu confirmă deocamdată oficial detaliile privind modul comiterii crimei, menționând că este vorba despre un dosar extrem de complex, aflat în faza activă de urmărire penală.
Bărbatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru huliganism, violare de domiciliu și furturi. Inițial, cauza penală a fost pornită pe faptul dispariției unei persoane, însă în urma măsurilor speciale de investigație, anchetatorii au stabilit ca versiune de bază comiterea omorului.
Suspectul și concubina acestuia au fost plasați în custodia organelor de drept, iar pe caz continuă acțiunile procesuale. Oamenii legii anunță că vor reveni cu informații suplimentare pe măsura avansării anchetei.
Moldova
Meșter în radioelectronică, trimis în judecată după nouă ani de pornografie infantilă
Un bărbat de 53 de ani din Chișinău, care activa în domeniul radioelectronicii, a fost trimis în judecată după ce a acumulat peste 5.500 de fotografii și filmulețe cu pornografie infantilă, unele cu fete începând de la vârsta de 10 ani.
Faptele ar fi fost comise pe parcursul a nouă ani, între 2017 și 2025, materialele fiind descărcate și distribuite prin internet, inclusiv prin BitTorrent.
Fișierele erau stocate pe mai multe dispozitive de mare capacitate, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate și telefoane mobile pentru expertizare.
Deși inițial a negat, bărbatul a recunoscut ulterior că a deținut materialele, susținând că erau „pentru uz personal”. Legea prevede însă pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani chiar și pentru simpla deținere a unor astfel de imagini.
Dosarul va fi examinat de instanță, iar până la o decizie definitivă, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției.
-
Moldova9 ore în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova5 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldova8 ore în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova6 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Diaspora7 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldovao zi în urmăFocuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldova7 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
