Rețele de socializare

Moldova

Recunoscut vinovat pentru evaziunea fiscală a unei companii din domeniul vânzărilor și impus să achite statului circa 19.000.000 lei

Publicat

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță tragerea la răspundere penală a unui bărbat și a unei companii pentru evaziune fiscală de aproape 19.000.000 lei.

Faptele au avut loc pe parcursul a patru luni, în 2011, atunci când bărbatul care acum are vârsta de 48 de ani a organizat încheierea unor tranzacții fictive cu alte companii. Mai exact, potrivit procurorilor PCCOCS, acesta a primit 30 de facturi fiscale furate de la compania cu pricina, în baza cărora compania ar fi cumpărat calculatoare și accesorii (chiar dacă compania asigura rețelele de magazine cu cafea, ceai, ciocolate, zahăr). Drept urmare a acestei scheme ilegale, TVA-ul companiei a fost redus cu aproape 19.000.000 lei, în doar patru luni, în baza creșterii artificiale a cheltuielilor companiei.

În acest scop, bărbatul l-a angajat într-o companie pe care o fondase pe verișorul soției sale, în calitate de curier, cu un salariu atractiv. După câteva luni, în care acesta avusese în responsabilitate doar sarcini de încărcare a contului telefonic al inculpatului, precum și era rugat să-i cumpere de mâncare pisicii, curierul a fost promovat la funcția de administrator. În noua funcție, acesta avea ca sarcină să semneze documente, inclusiv acele 30 de facturi furate de la compania condamnată, fără ca să fie pus la curent despre situația reală. Mai mult, odată cu pornirea urmăririi penale, inculpatul l-a determinat inițial pe acesta să-și asume vinovăția pentru furtul acelor facturi fiscale, precum și i-a contractat un avocat.


Totuși, urmare a investigațiilor, fostul administrator al celeilalte companii (fostul curier), care fusese manipulat de inculpat, a recunoscut situația reală și partea cunoscută de el a schemei puse la cale de inculpat. La declarația acestuia se adaugă și alte probe obținute de Inspectoratul Fiscal de Stat și de Poliție, sub conducerea procurorului, care-i demonstrează vinovăția sa și a companiei vizate în sentință. Ulterior acestor investigații, în 2017 Procurorul General a dispus gestionarea dosarului de procurorii PCCOCS, care în 2019 l-au trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Astfel, prin sentința pronunțată, a fost dispusă încasarea în folosul statului a sumei de aproape 19.000.000 lei. Până la rămânerea definitivă a acestei hotărâri judecătorești, atât compania vizată, cât și bărbatul inculpat beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Actualmente, inculaptul este investigat de către alte autorități și alte dosare penale (acțiuni de escrocherie).


Moldova

O femeie a fost jefuită chiar în veceul de pe teritoriul gării feroviare din orașul Strășeni. Suspectul – reținut

Un bărbat de 38 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, după ce ar fi intrat într-un bloc sanitar de pe teritoriul gării feroviare din orașul Strășeni, unde i-ar fi aplicat unei femei mai multe lovituri, i-a sustras telefonul mobil și geanta și a fugit într-o direcție necunoscută. Ulterior, acesta a vândut telefonul cu 100 de lei, pe teritoriul gării.

Publicat

Imediat femeia de 43 de ani a sesizat Poliția, iar ca a urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, dar și a implicării oamenilor, suspectul a fost reținut.

Acesta este din orașul Strășeni și este cercetat pentru jaf, anterior fiind condamnat pentru fapte similare.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.



Citește mai departe

Moldova

Peste 100 de hectare de teren, compromise de foc în weekend: Cel mai grav incendiu a izbucnit la Dănceni

Weekend de foc în întreaga țară. În perioada 04-06 mai, pompierii și salvatorii au intervenit pentru lichidarea a 45 de incendii de vegetație, care au afectat circa 100 hectare de teren.

Publicat

Unul dintre cele mai mari incendii a izbucnit în dimineața de 6 mai, în localitatea Dănceni din raionul Ialoveni. Acolo focul a nimicit peste 20 hectare de stuf. Internauții au filmat flăcările uriașe care erau observate de la sute de metri distanță, iar funinginea ajungea chiar la casele acestora.

Deși pompierii nu au anunțat încă cauza exactă de la care au izbucnit flăcările, primarul localității a scris pe o rețea socială că ar fi vorba de o incendiere intenționată. Un alt incendiu, care a mistuit 15 ha de teren s-a produs tot în raionul Ialoveni, în satul Mileștii Noi. Situație similară a fost și în satul Chirileni din raionul Ungheni, unde focul a distrus 15 hectare de vegetație.

Totodată, în această perioadă au fost  întocmite 77 procese verbale, fiind sancționate persoanele care au dat foc intenționat vegetației uscate.


În 53 de cazuri, oamenii au fost amendați, suma totală a amenzilor fiind de aproape 264.000 de lei, restul persoanelor vor munci neremunerat în folosul comunității.

De la începutul anului, au fost înregistrate 1240 de incendii de vegetație, care au distrus peste 2500 hectare de terenuri.


Citește mai departe

Moldova

Sărbători pascale cu iz de alcool: 55 de șoferi prinși băuți la volane, unii întrecând norma de aproape 10 ori

De sărbători, s-au încumetat să încalce legea. 55 de șoferi au fost prinși în zilele de sâmbătă și duminică băuți la volane.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc în satul Ciulucani din raionul Telenești. Acolo, un șofer de 29 de ani avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 1,41 mg/l. Un alt bărbat de 53 de ani, a fost stopat în aproprierea satului Șișcani, raionul Nisporeni. Acesta conducea o mașină, deși avea o concentrație de 1,29 mg/l vapori de alcool. Un alt șofer băut a fost prins pe strada Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni, cu o concentrație de alcool de 1,04 mg/l alcool în aerul expirat.

Încă doi tineri, ambii de câte 20 de ani au fost stopați în satul Recea din raionul Strășeni, unui conducea o motocicletă, având o concentrație de alcool de 0,49 mg/l în aerul expirat. Celălalt se deplasa cu un automobil, deși avea în aer 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat. În toate cazurile, vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar conducătorii auto sunt documentați penal sau contravențional.

Oamenii legii menționează că pe lângă conducători băuți, în weekend au fost documentați și peste 1500 de vitezomani. Cu sancțiuni s-au ales și circa 600 de șoferi care au ignorat indicatoarele rutiere, 119 nu aveau cuplate centurile de siguranță, iar alți peste 400 oprit unitatea de transport în locuri interzise.



Citește mai departe

topul săptămânii