Moldova
/FOTO/ Lacrimi și durere la Florești: Tinerii uciși în accidentul de la Răzeni, petrecuți pe ultimul drum
Tinerii de 23 și 24 de ani, uciși de șoferul beat în accidentul de lângă Răzeni, au fost petrecuți astăzi pe ultimul drum.

„Îl aduc pe Dumitru, îl aduc pe Dan… Și constatăm cu tristețe că, de fapt nu îi aduc, ci pleacă dintre noi!”, se arată într-un mesaj plin de durere publicat pe rețele.
Amintim că accidentul devastator s-a produs în data de 14 mai, în jurul orei 17.00, pe traseul M3 Chișinău-Cimișlia, între localitățile Băcioi și Răzeni.
În urma coliziunii de coșmar, trei persoane au decedat, iar alte trei au ajuns la spital. Mai exact, persoanele rămase în viață sunt șoferul de 33 de ani, care era băut la volan și care a scăpat practic nevătămat, conducătorul celuilalt automobil, de 24 de ani și doi pasageri din vehiculul șoferului băut.
Iar trei pasageri din automobilul tânărului care se deplasa regulamentar au decedat la fața locului.
Este vorba de doi tineri de 24 de ani și o fată în vârstă de 23 de ani. Inițial, șoferul vinovat fusese reținut pentru 72 de ore, ulterior, plasat în arest preventiv. pentru 30 de zile.
Poliția menționează că va veni cu alte detalii pe parcursul desfășurării anchetei.
Moldova
Descinderi matinale la Hîncești: Șapte funcționari de la „Hîncești-Silva”, vizați într-un dosar de corupție.
Descinderi matinale la Hîncești. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au efectuat percheziții la un ocol silvic din subordinea Întreprinderii de Stat „Hîncești-Silva”.

Operațiunea s-a desfășurat în dimineața zilei de 22 octombrie, în mai multe localități din raioanele Hîncești, Ialoveni și Cimișlia. Acțiunile fac parte dintr-o cauză penală ce vizează șapte persoane publice, bănuite de delapidarea averii străine și fals în acte publice.
Potrivit anchetatorilor, funcționarii ar fi organizat angajări fictive ale unor lucrători sezonieri, printre care rude și persoane aflate peste hotare. Deși nu munceau efectiv, aceștia figurau în tabelele de pontaj, iar salariile erau ridicate de conducerea ocolului silvic. Prejudiciul estimat depășește 466 de mii de lei.
Totodată, cei vizați sunt suspectați că ar fi înstrăinat ilegal masă lemnoasă, prin reutilizarea facturilor fiscale și fără documente contabile.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat peste 102 mii de euro, 680 de mii de lei, 17 carduri bancare și alte probe relevante. Cele șapte persoane au fost recunoscute în calitate de bănuiți și sunt cercetate în stare de libertate.
CNA și Procuratura municipiului Chișinău continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea de persoane implicate.
Amintim că orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Incendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.
Incendiu devastator în nordul țării! Un autoservice din orașul Briceni a fost cuprins de flăcări. Focul violent a distrus aproape în totalitate clădirea și mai multe autoturisme aflate la reparație.

Alarma a fost dată în noaptea de 22 octombrie, la ora 02:16. Cinci echipaje de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost mobilizate la fața locului.
Ajunși la destinație, pompierii au descoperit că incendiul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, întreaga clădire a autoservice-ului construită din panouri tip sandwich, dar și un magazin de piese auto aflat în apropiere.
Flăcările au fost stinse complet abia la ora 04:34. Pagubele sunt considerabile: 80% din suprafața autoservice-ului și 70% din magazinul de piese auto au fost distruse.
Patru automobile aflate la reparație au ars complet, fără șansa de a fi evacuate. Proprietarul unității a reușit să salveze un autoturism, iar pompierii au evacuat o butelie de oxigen, prevenind astfel o posibilă explozie.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită de specialiști, care au deschis o anchetă pentru a determina circumstanțele exacte ale acestui incident.
Moldova
Tragedie pe șosea, la Sîngerei: Doi oameni au murit pe loc, iar un tânăr a fost rănit în urma unui accident rutier.
Tragedie pe șosea, în raionul Sîngerei. Doi oameni și-au pierdut viața, iar un tânăr a ajuns la spital, în urma unui accident cumplit produs în seara de 21 octombrie, pe traseul ce leagă localitățile Copăceni și Mihailovca.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 22:00. Potrivit poliției, două automobile care se deplasau din direcții opuse s-au ciocnit violent, impactul fiind atât de puternic încât unul dintre vehicule a fost făcut zob, iar celălalt a fost aruncat de pe șosea într-un șanț de pe marginea drumului.
Din nefericire, pentru șoferul unuia dintre automobile, un bărbat de 58 de ani, și pasagera lui, o femeie de 51 de ani, medicii nu au mai putut face nimic — ambii au murit pe loc.
Celălalt conducător auto, un tânăr de 23 de ani, a fost preluat de urgență de ambulanță și transportat la spital. Potrivit polițiștilor, testul alcoolscopic efectuat acestuia a arătat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Oamenii legii urmează să stabilească în ce condiții s-a produs tragedia și care dintre șoferi ar fi intrat pe contrasens. Pe caz a fost deschisă o anchetă penală.
Poliția vine cu un nou apel către participanții la trafic: să reducă viteza și să circule cu prudență, mai ales pe timp de noapte.
-
Moldova23 de ore în urmă
Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldova2 zile în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova2 zile în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova2 zile în urmă
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldova2 ore în urmă
Incendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
-
Moldovao zi în urmă
Șapte ani în închisoare: Bărbatul care a atacat angajatul unui local de fast-food, condamnat pentru tâlhărie.
-
Moldova23 de ore în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.