În căutare
Minorul din imagni, căutat cu disperare de părinți și poliție. S-a dus de acasă și este de negăsit
Strigăt de ajutor de la Glodeni. Un băiat de 13 ani a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și este de negăsit.
Părinții lui s-au adresat la poliție după ajutor, declarând că în data de 25 aprilie, fiul lor s-a dus de acasă, din satul Fundurii Vechi fără să anunțe pe cineva, iar din acea zi nimeni nu mai știe unde să îl caute.
Minorul pe nume Vladimir Conevschi are înălțimea de 1.60 m, corpolența suplă, ochii negri și părul șaten. În ziua dispariției el purta un hanorac roșu, pantaloni negri de tip sport, iar în picioare avea o pereche de adidași albaștri combinat cu verde.
Mama băiatului a relatat polițiștilor că fiul ei a mai plecat și anterior de acasă, însă de fiecare data revenea la scurt timp. În acest context, persoanele care au recunoscut minorul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 069 644 441.
Orice informație poate fi utilă.
În căutare
UPDATE: Durere de neimaginat, la Ungheni: Băiatul de nouă ani căutat de 3 zile a fost găsit mort
UPDATE: Cu regret, corpul neînsuflețit al copilului a fost depistat la aproximativ 3 km de la locul unde a intrat în apă să se scalde. Informația a fost oferită de către Inspectoratul General al Poliției.
Știrea inițială: Mobilizarea de la Ungheni continuă, după ce un băiat de doar 9 ani a dispărut în apele râului Prut. Polițiștii, salvatorii și celelalte structuri implicate în intervenție îl caută în continuare, iar întreaga operațiune este coordonată prin celula de criză activată la Inspectoratul de Poliție Ungheni.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să urmărească doar informațiile transmise din surse oficiale și să nu distribuie zvonuri sau informații neverificate apărute în spațiul public.
Potrivit datelor preliminare,în data de 21 iulie, copilul a plecat de acasă cu trotineta și a mers la râul Prut împreună cu alți copii.
Aceștia au intrat în apă pentru a se scălda, însă, la un moment dat, băiatul ar fi fost prins de curenții puternici și a dispărut.
Pe mal au fost găsite trotineta și bunurile sale personale, iar echipele de intervenție continuă căutările în speranța că minorul va fi găsit.
În căutare
Hoț filmat în plină acțiune: Momentul în care a sustras un telefon dintr-o florărie a fost surprins de camere
A ieșit la furat ziua în amiaza mare. Un individ este căutat după ce a furat un telefon mobil dintr-o florărie de pe strada Bogdan Voievod din sectorul Rîșcani al Capitalei.
Incidentul s-a produs pe 19 iulie, iar întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Imaginile au fost publicate pe rețelele sociale de reprezentanții florăriei. În înregistrare se vede cum bărbatul intră în magazin, privește în jur pentru a se asigura că nu este observat de nimeni, apoi ia telefonul care se afla la încărcat pe tejghea și părăsește în grabă localul.
Contactați de redacția noastră, reprezentanții Poliției Capitalei au confirmat că un astfel de caz a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, însă până în prezent suspectul nu a fost identificat. Prin urmare, oamenii îi îndeamnă pe cei care îl recunosc pe individ să anunțe autoritățile la numărul scurt 112 sau la cel mai apropiat inspectorat de poliție.
Confidențialitatea surselor de informare este garantată.
În căutare
ALERTĂ la Ungheni: Un copil de 9 ani este căutat după ce ar fi fost luat de curenții râului Prut
Mobilizare de amploare la Ungheni, unde un copil de doar 9 ani este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut.
Potrivit informațiilor preliminare, băiatul a plecat de acasă cu trotineta și nu a mai revenit. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta mersese la Prut împreună cu alți copii. Minorii au intrat în apă pentru a se scălda, iar la un moment dat băiatul ar fi fost luat de curenții puternici și a dispărut.
La fața locului au fost găsite bunurile personale ale copilului, lăsate pe mal înainte să intre în apă.
Poliția și subdiviziunile specializate continuă operațiunea de căutare.
-
Moldova8 ore în urmăAccident grav la Sîngerei: Patru adulți și doi copii au fost răniți în urma unui impact de groază.
-
Moldova8 ore în urmăÎnchisoare și amendă: Un ucrainean va sta 6 ani după gratii pentru participarea la o escrocherie.
-
Moldova7 ore în urmă/VIDEO/ Le-au dat afacerea peste cap: Aproape 2 milioane de țigarete clandestine, depistate și ridicate în nordul țării.
-
Moldova7 ore în urmăMinor dus de urgență la spital: Un copil de 5 ani, lovit de o mașină, după ce a ieșit cu bicicleta pe carosabil.
-
Moldova8 ore în urmăDouă accidente s-au produs la Ialoveni din cauza vitezei și a neatenției: Trei adulți și doi copii – răniți.
-
Moldova8 ore în urmă/VIDEO/ Infracțiune economică de milioane: Mai multe companii din domeniul gazificării, bănuite de evaziune fiscală.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Cerșetorie cu regie: Polițiștii au mai „vindecat” doi cerșetori care mimau probleme locomotorii.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ A venit cu una, a plecat cu alta: Un curier, suspectat că a furat un portmoneu cu 8.000 de lei dintr-o locuință din capitală.
