Rețele de socializare

Diaspora

Un autocar cu 44 de persoane la bord, care venea în Moldova, implicat într-un accident rutier, în România

Un autocar cu 44 de pasageri a fost implicat într-un accident produs în noaptea de marți spre miercuri pe o șosea din județul Vrancea. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar pasagerii au fost luați de alt autocar.

Publicat

Potrivit ISU Vrancea, autoritățile au declanșat Planul roșu de intervenție după ce prin 112 s-a anunțat că un autocar, în care se aflau 44 de pasageri, a ieșit în afara părții carosabile. Mașina se îndrepta către Republica Moldova și circula pe sensul de mers înspre Adjud. Accidentul a avut loc pe DN 2/ E 85, în localitatea Pufești, potrivit jurnalul.ro.

În urma evenimentului, două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. Alte șase persoane au suferit atac de panică.

Pasagerii care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale au refuzat serviciile de cazare oferite de autoritățile vrâncene. Ulterior, ei au fost preluați de un alt autocar.


La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, patru ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un microbuz transport persoane și o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul ISU Vrancea, precum și trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Județean Vrancea.

echipa.md


Diaspora

Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni

Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Publicat

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.

Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.

Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.


Citește mai departe

Diaspora

O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea

O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

Publicat

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.

Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.

”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.


Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Citește mai departe

Diaspora

Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă

Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Publicat

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.

Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii