Moldova
Doi tineri vor face ani grei de pușcărie pentru o serie de furturi. Unul din ei ar fi comis 27 de infracțiuni
Doi tineri, unul de 25 de ani, iar celălalt de 30 de ani au fost condamnați pentru o serie de furturi.
În primul caz, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, un tânăr de 25 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 27 episoade de furt, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2022, a sustras prin pătrundere în apartamente, automobile, gherete, debarale, curți ale blocurilor de locuit, diverse bunuri valoare totală a cărora se estimează la 228 942 lei.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă – arestul preventiv, până la rămânerea definitivă a sentinței.
Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.
În cel de-al doilea caz, un bărbat de 30 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 12 episoade de furt, și o răpire a mijlocului de transport, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, în perioada de timp cuprinsă între lunile iunie – iulie 2022, a obținut prin sustragere, de la diferite persoane, mai multe bunuri printre care 9 biciclete, o trotinetă, o umbrelă de terasă, un telefon mobil.
Valoarea bunurilor varia de la 2800 lei, la 15 000 lei.
Tot inculpatul, la data de 23 iulie 2022, a răpit o motocicletă care se afla parcată în sectorul Botanica al mun.Chișinău, cu care s-a deplasat în diferite direcții ale capitalei, după care a abandonat-o în curtea unei școli.
În ambele cazuri, sentințele nu nusnt definitive și pot fi contestate la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Moldova
/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.
Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.
În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.
Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.
Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.
Moldova
Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.
Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.
În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.
Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.
Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
/AUDIO/ Trafic de influență la Cahul: Peste 20 de percheziții într-un dosar privind redobândirea cetățeniei române.
Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, în urma unei ample operațiuni desfășurate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Aceasta vizează un dosar de trafic de influență legat de redobândirea cetățeniei române.
Potrivit anchetei, persoanele vizate acționau prin intermediul unui SRL care pregătea documentele pentru cetățenii Republicii Moldova ce doreau să obțină cetățenia română. Indivizii ar fi pretins și primit sume de bani de la persoane care nu erau eligibile, promițând că au influență asupra angajaților din cadrul Oficiului Stării Civile și Consulatului General al României din Cahul.
Astfel, suspecții ar fi facilitat eliberarea rapidă a documentelor și înregistrări fictive de reședință temporară, pentru ca solicitanții să corespundă criteriilor legale și să poată depune dosarele.
Ancheta mai arată că aceeași persoană ar fi pretins și primit bani pentru a ajuta solicitanții să promoveze examenele auto teoretice și practice, obținând ulterior permisul de conducere prin intermediul unor funcționari publici din Direcția examinare conducători auto Cahul.
În total, în dimineața de 16 martie au fost efectuate peste 20 de percheziții la locuințele și birourile persoanelor vizate, iar administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului au fost reținuți.
Urmărirea penală continuă, pentru a stabili toate circumstanțele și întregul lanț infracțional.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova6 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova7 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova5 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova3 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova6 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a primit sentința: Un tânăr va petrece următorii 12 ani în detenție pentru că ar fi violat o minoră de 13 ani.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
