Rețele de socializare

Moldova

A recrutat fete de escortă din Chișinău și le-a convins să se prostitueze în Tenerife și Tașkent

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a unui dosar penal de învinuire a unei chișinăuience de recrutarea a două fete de escortă pentru practicarea prostituției în Tenerife-Spania și Tașkent-Uzbechistan.

Publicat

Potrivit datelor din dosarul investigat de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, sub conducerea procurorilor PCCOCS, învinuita cu vârsta de 24 de ani le-a comunicat celor două fete că urmau să fie remunerate cu circa 1.500 euro per persoană, în funcție de prestație și bonusurile clienților, pentru durata medie de o săptămână. Totuși, „vacanța” din Tenerife nu a avut loc, așa cum cei cinci clienți din China și-ar fi anulat călătoria pe insula spaniolă. Drept recompensă, acestea au primit sume de 300 euro.

În schimb, tot în ianuarie 2023, învinuita le-a propus o altă călătorie, spre Tașkent, în compania altor bărbați. Planurile acesteia însă au fost date peste cap, după ce ar fi insistat ca una din fete să accepte oferta, care ulterior discuției nocturne din cafenea a sesizat ofițerii CCTP privind ilegalitatea pusă la cale de învinuită. Prin urmare, învinuita a fost reținută la aeroport, înaintea îmbarcării spre statul asiat.

Aceasta a făcut cunoștință cu una din fete într-un local din Chișinău, iar cu o altă fată – prin intermediul altei cunoștințe, cu care potențiala fată de escortă se cunoscuse într-un local din capitală, la o petrecere. Învinuita comunica cu persoanele pe internet, cu folosirea aplicațiilor criptate, după care mesajele erau șterse, ca să-și camufleze activitatea ilegală. Acestea au vârste de 19 și 20 de ani și au cooperat cu autoritatea de investigație, prin depunerea mărturiilor privind cazul cercetat. Aceasta-și recunoaște vinovăția, iar anterior acestor fapte investigate (inclusiv în acest caz), învinuita însăși presta servicii sexuale și de escortă contra plată, în diferite state.


Pentru propunerile privind practicarea prostituţiei și crearea condițiilor pentru prestarea ei în împrejurările descrise, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 7 ani.


Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

Moldova

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi

Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente la Băcioi.

Publicat

După ce o secvență video a fost făcută publică pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliție Botanica s-a autosesizat. Potrivit oamenilor legii, incidentul ar fi avut loc la începutul lunii aprilie, însă până în prezent, nici victima și nici martorii nu au sesizat organele de drept.

În prezent, poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în conflictul surprins în imagini. Ulterior, acestea urmează să fie audiate conform procedurii legale pentru a determina motivul care a dus la izbucnirea violențelor.

În context, Inspectoratul Botanica face apel la oricine deține informații suplimentare să coopereze cu autoritățile pentru a facilita soluționarea rapidă a acestui incident.



Citește mai departe

topul săptămânii