Moldova
O tânără de 18 ani, care-și recunoaște vinovăția pentru exploatarea sexuală a trei adolescente, condamnată la pedeapsa cu închisoarea
Urmare a unui dosar trimis în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), o tânără a fost condamnată pentru exploatarea sexuală a trei adolescente, în 2022.
Complicitatea tinerei se adaugă faptelor incriminate altor cinci învinuiți, trimiși pe banca acuzaților în februarie 2023. Adolescentele exploatate provin din familii cu situație financiară precară sau din familii cu părinți separați, iar unele din ele au intrat în contact cu învinuiții și din necesitatea cazării. Acestea prestau servicii sexuale pentru 3-4 clienți per persoană, iar în schimb să li se promiteau 50% din taxa clienților, din care urma să fie achitată chiria apartamentului, hrana, produsele cosmetice și de igienă, șoferului de taxi și pazei asigurate. Cu toate acestea, în final, adolescentele nu au fost remunerate.
Potrivit dosarului investigat de ofițerii CCTP, sub conducerea procurorilor PCCOCS, învinuita avea vârsta de 18 ani în debutul perioadei în care a comis faptele pentru care este pe banca acuzaților, în 2022. Aceasta a fost crescută într-un centru de plasament, fără ca ulterior să aibă un loc de muncă legal. Rolul învinuitei în comiterea infracțiunii a ținut de recrutarea a trei adolescente care au prestat servicii sexuale. Mai exact, una din acestea a contactat-o pentru ca să-i ofere refugiu, așa cum se certase cu prietena la care locuia, după ce anterior a locuit o perioadă cu mama, tatăl vitreg, fratele și bunicul, înainte ca să revină dintr-un centru de plasament. Sosită la prietena inculpată, învinuiții i-au comunicat adolescentei taxa pentru cazare în apartamentul în care aceștia i-au propus să presteze serviciile sexuale – activitate pe care a întreprins-o, în contextul în care era în stare disperată.
Cu alte două adolescente, tânăra vizată în sentința de condamnare a comunicat la solicitarea altor doi învinuiți. În cel de-al doilea caz, o altă învinuită a intrat în contact cu victima pe o rețea de socializare, așa cum aceasta era în căutarea unui serviciu. Sosită la Chișinău, victima a aflat despre tipul de servicii prestate de la tânăra condamnată. În cel de-al treilea caz, un alt învinuit a contactat online o victimă liceană din capitală, căreia condamnata i-a comunicat tipul și amănuntele „ofertei de muncă.”
A urmat reținerea primilor cinci învinuiți, iar după trimiterea acelui dosar în judecată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), s-a desfășurat investigarea și trimiterea pe banca acuzaților a tinerei condamnate acum, la cinci ani închisoare, după ce și-a recunoscut vinovăția și, deci, a beneficiat de reducerea pedepsei. În ceea ce le privește pe adolescentele exploatate sexual, acestea au beneficiat de consiliere psihologică și juridică, iar unele din acestea au revenit la studii.
Moldova
/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.
Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.
Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.
Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.
Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
Moldova
Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.
Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.
Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.
În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.
Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.
Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



