Rețele de socializare

Moldova

Alertă falsă cu bombă la sediile a două judecătorii, dar și la Curtea de Apel. Autorul riscă pușcărie

Alertă cu bombă în capitală. O persoană necunoscută a apelat la serviciul unic 112 comunicând că 2 sedii ale judecătoriei Chișinău. dar și curtea de apel ar fi minate. Serviciile abilitate s-au deplasat imediat în plină forță la fața locului pentru verificări. În urma efectuării verificărilor însă, obiecte suspecte sau explozive nu au fost depistate, iar alerta s-a dovedit a fi una falsă.

Publicat

Mai exact, în ziua de 1 martie, în jurul orei 11:00, un bărbat a sunat la serviciul unic pentru apeluri de urgență 112 comunicând că în incinta sediilor buiucani și centru ale judecătoriei chișinău, dar și cel al curții de apel chișinău s-ar afla obiecte explozive. La fața locului imediat s-au deplasat polițiștii, carabinierii, pompierii și salvatorii împreună cu medicii de pe ambulanțăm, dar și echipele specializate din cadrul secției tehnico-explozive.

Aceștia au încercuit zona, iar cu ajutorul chinogilor și câinilor antrenați în depistarea obiector explozive au verificat clădirile dar și adiacentul acestora. Prin urmare, potrivit oaminilor legii, în urma efectuării verificărilor, obiecte suspecte sau explozive nu au fost depistate. Alerta s-a dovedit a fi una falsă. Prin urmare, pe caz, de către forțele de ordine a fpst pornită o anchetă pentru idendificarea apelantului și tragerea ulterioară a acestuia la rsăpundere.

Menționăm că, infracțiunea de comunicare mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism se pedepșete cu amendă de până la 42 500 de lei sau cu închisoare de până la 2 ani. Alte circumstanțe ale cauzei urmează a fi stabilite.


 

echipa.md


Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii