Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Ajutor „penal” pentru trei ucraineni. Doi moldoveni ar fi luat 7.000 de dolari ca să-i ajute să treacă ilegal hotarul

Ajutor „penal” oferit de doi moldoveni. Aceștia ar fi organizat trecerea ilegală a hotarului pentru trei cetățeni din Ucraina. Pentru favorul făcut, moldovenii ar fi încasat suma de 7.000 de dolari.

Publicat

Totul a avut loc în zona de sud a țării. Polițiștii de frontieră și procurorii Pentru Combaterea Criminalității organizate și cauze speciale au documentat pretinsele acțiuni ilegale ale doi conaționali care au organizat intrarea ilegală pe teritoriul R. Moldova pentru trei cetățeni ucraineni.

Organizatorii ar fi primit de la victime în total suma de 7 000 dolari SUA. Conform materialelor acumulate, fiecare din membrii grupului avea rolul său în comiterea infracțiunii, de la preluarea și cazarea acestora, până la transportarea cu scopul părăsirii teritoriului R. Moldova.

Ca urmare au fost realizate percheziții la domiciliile organizatorilor de unde s-au ridicat mijlocul de transport, utilizat în transportarea cetățenilor ucraineni, și alte obiecte ce ar servi ca probe în cadrul cauzei penale. Unul din membrii grupului a fost reținut pentru 72 de ore.


În continuare sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în acțiunea ilegală.

echipa.md

 


Advertisement

Moldova

Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii

Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.

Publicat

Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.

Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.


Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.

Publicat

În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.

Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.

Publicat

Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.


Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii