Moldova
Activitatea Serviciului Vamal privind combaterea încălcării reglementărilor vamale în perioada 11 – 19 februarie 2023
În perioada 11 – 19 februarie 2023, angajații Serviciului Vamal au prevenit 36 de tentative de trafic ilicit de mărfuri.

Cazurile au fost înregistrate de către inspectorii posturilor vamale Leușeni, Sculeni, Otaci, Tudora, Costești, Aeroportul Internațional Chișinău, Palanca, Giurgiulești 1, precum și de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal, care au depistat următoarele bunuri nedeclarate în rezultatul controlului vamal: valută, lingouri din aur, articole vestimentare, genți, încălțăminte în asortiment, piese auto, instrumente pentru construcție, mărfuri de larg consum, electrocasnice, produse de tutungerie, produse cosmetice, materiale textile, lentile, rame pentru ochelari, ochelari pentru jocuri virtuale, termosuri cu indicator LED, medicamente, acumulatoare și căști.
În perioada de referință, urmare a acțiunilor întreprinse de către funcționarii vamali în scopul contracarării traficului de produse de tutungerie la frontieră, au fost depistate și ridicate peste 262 900 de țigarete de diferite mărci cu timbru de acciz al Republicii Moldova.
Cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor, iar făptașii riscă amenzi conform art. 287, alin. (10) Cod Contravențional al Republicii Moldova.
Concomitent, în perioada de referință la posturile vamale Chișinău 1 (PVI, Industrială), Chișinău 2 (PVI, Cricova), Chișinău 3 (PVI, Petricani), Chișinău 4 (PVI, Poșta), Bulboaca (PVI) au fost stabilite 39 încălcări și anume: declararea eronată a poziției tarifare, încălcarea termenului de tranzit, indicarea eronată a valorii și cantității mărfurilor, încălcarea procedurii de tranzit, lipsa sigiliului vamal, atingerea dreptului de proprietate intelectuală, descrierea insuficientă a mărfii în certificatul de origine, autorizație de exportator autorizat necorespunzătoare, expirarea autorizației de import și încălcarea termenului de admitere temporară.
Adițional, funcționarii vamali au identificat:
• 76 mijloace de transport cu numere străine, care au depășit termenul de aflare pe teritoriul țării (180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive).
• 24 cazuri de încălcare a prevederilor legale privind interzicerea punerii la dispoziția unei alte persoane a mijlocului de transport cu numere străine, plasat sub regim vamal de admitere temporară.
Pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară, persoanele riscă amenzi de la 3000 la 4500 lei, cu obligativitatea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.
Moldova
ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.
A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.
Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.
De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.
Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.
Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.
De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.
În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.
Moldova
A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.
O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.