Moldova
„Voi face jumări din ea”. Detalii șocante din dosarul minorei ucise în Ialoveni. Necrofilul și-a aflat pedeapsa
Tânărul de 18 ani din Ialoveni, care acum jumătate de an a ucis cu sânge rece o minoră de 17 ani, după care a întreținut un raport sexual cu cadavrul acesteia, a fost condamnat la 9 ani și o lună de închisoare. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Hîncești.
Potrivit materialelor cauzei, victima (C***), originară dintr-o localitate din raionul Leova, a făcut cunoștință pe Instagram cu un tânăr din Ialoveni (G***). După o perioadă de discuții, acesta a invitat-o în ospeție în satul Horodca, r-nul Ialoveni. În seara zilei de 20 august 2022, tânăra a acceptat propunerea, dar a menționat că are nevoie de bani pentru a ajunge la destinație – deplasarea cu taxi din Leova la Ialoveni costa peste 1000 de lei, bani de care tânăra nu dispunea, transmite Deschide.MD.
La fel, nici tânărul nu avea suma respectivă, motiv pentru care acesta a apelat la ajutorul unui prieten, care a promis că va achita serviciile taxi. De menționat că anume acest „prieten” a fost cel care a săvârșit crima.
Ajunsă în Horodca, victima a fost întâmpinată de trei tineri. Doi dintre aceștia au condus-o într-o gospodărie, iar ucigașul a urcat în taxi, solicitând șoferului să se deplaseze la o altă adresă pentru a primi banii. Ulterior, inculpatul a solicitat șoferului să-l aștepte, după care a dispărut.
La scurt timp, criminalul a apărut în casa unde se afla și victima cu alte persoane. Toți cei prezenți s-au așezat la masă și au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, victima a fost telefonată de șofer, care i-a spus că așa și nu a primit banii pentru călătorie. În cadrul discuției cu „noii prieteni”, victima a primit asigurări că banii pentru achitarea taximetrului îi vor fi oferiți ulterior.
La un moment dat, agresorul s-a așezat pe pat lângă victimă și a început să o mângâie, la care aceasta a apelat la ajutorul tânărului la care a venit.
„El zicea că-i dă pace, dar tot continua să pună mâna pe ea. Punea mâna pe picioare și încerca să pună mâna și pe alte părți ale corpului, dar ea îl respingea. Ea îi zicea lui G*** să-i zică lui Ș*** să-i dea pace, și G*** striga la Ș*** să-i dea pace”, declara unul dintre martori.
La un moment dat, agresorul (Ș***) a fost rugat să aducă apă de la fântână, fiind însoțit de o fetiță de 11 ani. Pe drum, acesta repeta că tânăra din Leova „va fi tăiată”, „omorâtă” și din ea vor fi făcute „jumări”.
După ce a revenit în gospodăria unde se aflau tinerii, agresorul s-a apropiat de victimă și i-a spus să meargă cu el pentru a-i da banii de taxi.
„După ce a intrat în casă râzându-se le zicea lui G*** și C*** să meargă cu el să le dea banii. Le-a zis lui G*** și C*** de mai multe ori să meargă cu el să le dea banii. Era insistent. El se râdea de la nimic, singur și tot repetata „hai să vă dau banii”. Atunci C*** și G*** s-au pornit cu el”, susțin martorii.
Astfel, victima și cei doi tineri s-au pornit spre casa agresorului. Cel din urmă i-a rugat să aștepte până ce adoarme tatăl său pentru a intra și lua banii.
La un moment dat, cât discuta la telefon, G*** a auzit un strigăt. Acesta s-a întors și l-a văzut pe Ș*** cu un cuțit în mână. Primul a înțeles că minora a fost înjunghiată și a fugit de la fața locului pentru a chema Poliția.
Expertiza medico-legală a stabilit că victima a suferit șapte plăgi de cuțit, dintre care trei în regiunea gâtului.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au depistat cadavrul victimei. Lenjeria intimă a minorei a fost coborâtă până la genunchi. Anchetatorii au stabilit că agresorul a întreținut relații sexuale cu corpul neînsuflețit al victimei.
Prin decizia instanței, individul a fost condamnat la 9 ani și 1 lună de închisoare. La fel, acesta urmează să achite 25 mii lei rudelor victimei și 65 mii lei pentru expertiză judiciară.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Moldova
Explozie fatală la Cimișlia: Un bărbat a murit pe loc, după ce ar fi lovit un obiect asemănător muniției.
Tragedie în raionul Cimișlia. Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața în urma unei explozii produse chiar în curtea casei sale. Nenorocirea s-a produs în dimineața de 30 iunie într-o gospodărie din satul Gura Galbenei.
Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, victima, care locuia de una singură, ar fi manipulat un obiect ce prezenta caracteristicile unei muniții. La un moment dat, acesta ar fi lovit obiectul cu un corp dur, iar muniția a explodat.
În urma deflagrației, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.
La fața locului au intervenit polițiștii, dar și specialiști ai Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare, care efectuează cercetări pentru a stabili proveniența obiectului exploziv și toate circumstanțele producerii tragediei.
Oamenii legii reamintesc că munițiile rămase neexplodate reprezintă un pericol major, chiar dacă par vechi sau deteriorate. Acestea pot exploda la cea mai mică lovitură sau încercare de manipulare, provocând răni grave ori chiar decesul.
Poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul descoperirii unor obiecte suspecte care ar putea fi muniții, să nu le atingă, să nu le mute și să nu încerce să le demonteze. Zona trebuie izolată, iar cazul raportat imediat la Serviciul 112, pentru intervenția specialiștilor.
Moldova
Tragedie în Italia: O moldoveancă de 30 de ani, găsită moartă în lacul Garda, în provincia Verona.
Tragedie în Italia. O moldoveancă în vârstă de 30 de ani a fost găsită fără viață în apele lacului Garda, în provincia Verona. Descoperirea a fost făcută în amiaza zilei de 28 iunie, după ce mai mulți turiști au observat trupul femeii în apă și au alertat autoritățile.
La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii, poliția locală și echipajele medicale, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Potrivit presei italiene, tânăra locuia împreună cu mama sa în provincia Verona și suferea de mai mult timp de probleme de sănătate, fiind monitorizată de un specialist. Înainte de a pleca de acasă, aceasta îi spusese mamei că urma să petreacă ziua la lac împreună cu o prietenă. Îngrijorată că fiica nu mai răspundea la telefon, femeia a contactat prietena, care i-a spus că cele două nu se întâlniseră în acea zi.
Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Verona, unde urmează să fie stabilită cauza exactă a decesului. Potrivit primelor constatări, pe corpul victimei nu au fost descoperite urme de violență.
Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv un posibil incident medical în timp ce se afla în apă, o cădere accidentală urmată de înec sau un gest voluntar.
Moldova
/VIDEO/ Patru persoane, arestate: Rețea de migrație ilegală, destructurată la frontiera moldo-română.
O grupare criminală specializată în organizarea migrației ilegale a fost destructurată de polițiștii de frontieră, în urma unei operațiuni desfășurate sub coordonarea Procuraturii Ungheni. Patru cetățeni ai Republicii Moldova, suspectați că facilitau transportarea ilegală a migranților spre statele Uniunii Europene, au fost reținuți.
Totul a pornit după ce o patrulă mixtă a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare a depistat, în apropierea localității Buzduganii de Jos, un grup de șapte cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Aceștia se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut, cu intenția de a traversa ilegal frontiera moldo-română.
În timpul audierilor, migranții au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene și că urmau să achite câte 1.000 de euro fiecare pentru serviciile oferite de organizatorii rețelei.
În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, ofițerii Poliției de Frontieră, cu sprijinul Direcției acțiuni speciale la frontieră și sub coordonarea Procuraturii Ungheni, au identificat și reținut patru cetățeni moldoveni, cu vârste între 19 și 31 de ani.
Potrivit anchetatorilor, suspecții aveau roluri bine stabilite în cadrul grupării: identificau migranții, îi transportau până în apropierea râului Prut și organizau traversarea clandestină a frontierei cu ajutorul unei bărci gonflabile.
Cei patru au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă a trei dintre ei pentru 30 de zile. Cel de-al patrulea a fost plasat în arest la domiciliu.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.
-
Moldova7 zile în urmăSalvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
-
Moldova7 zile în urmăTragedia de la Sîngerei: Statul va oferi câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști morți în groaznicul accident.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Criuleni: Un mort și patru răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat din cauza vitezei.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi cu duiumul: Peste 13 milioane de lei „spălați” printr-o companie imobiliară.
-
Moldova6 zile în urmăȘoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Încă o șarlatanie de proporții: Două ucrainence, reținute în flagrant pentru escrocherie de jumătate de milion de lei.
-
Moldova5 zile în urmăTragedii în vacanța de vară: Trei copii au murit înecați la scăldat. IGSU lansează un apel de urgență!
-
Moldova6 zile în urmăÎmpușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.
