Rețele de socializare

Moldova

Un tânăr de 28 de ani, dat în căutare pentru jaf, reținut la miezul nopții de carabinieri

O persoană anunțată în căutare pentru jaf a fost depistată de către un echipaj de carabinieri, în capitală.

Publicat

În noaptea zilei de 27 ianuarie, aproximativ pe la orele 03.00, angajații Direcției regionale Centru a IGC, activând la menținerea ordinii și siguranței publice în Chișinău, au observat o persoane de gen masculin ce manifesta un comportament suspect.
La apariția carabinierilor, acesta a schimbat brusc direcția de deplasare.
Bărbatul a fost stopat pentru verificări și, ca urmare, oamenii legii au constatat că acesta este dat în căutare pentru jaf.
Ca urmare, tânărul în vârstă de 28 ani a fost condus și predată la Inspectoratul de Poliție Rîșcani pentru documentare.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.


Moldova

/VIDEO/ Tentativă contracarată de vameși: Moldovean, prins în Ucraina cu peste 11 mii de pachete de țigări ascunse printre chipsuri.

Tentativă de contrabandă cu produse din tutun, contracarată la frontiera ucraineană. Un cetățean al Republicii Moldova ar fi încercat să scoată ilegal din Ucraina 11.350 de pachete de țigări, ascunse într-un compartiment special amenajat al unei semiremorci frigorifice. Camionul, condus de moldovean, era prezentat în acte ca transportând chipsuri naturale din cartofi.

Publicat

Cazul a fost depistat la punctul de trecere „Mămăliga–Criva”, pe sensul de ieșire din Ucraina. În timpul controlului vamal, vameșii și polițiștii de frontieră din țara vecină au verificat amănunțit camionul și au descoperit o ascunzătoare construită în interiorul semiremorcii.

Compartimentul era bine camuflat cu plăci, iar pentru a ajunge la marfa ascunsă, angajații vamali au fost nevoiți să demonteze mai multe elemente ale construcției.

În interior au fost găsite 11.350 de pachete de țigări, fără timbre de acciză ucrainene. Potrivit autorităților, acestea erau ascunse și pregătite pentru a fi transportate peste frontieră.


Țigările și ansamblul rutier au fost ridicate și indisponibilizate. Pe numele șoferului moldovean a fost întocmit un proces-verbal pentru tentativa de trecere a mărfurilor peste frontiera vamală prin ascunderea de la control.

Totodată, cazul a fost transmis Biroului pentru Securitate Economică din regiunea Cernăuți, care desfășoară o anchetă penală.


Citește mai departe

Moldova

Remorcă dată în urmărire de autoritățile italiene, depistată la Albița: Un moldovean se afla la volan.

O remorcă dată în urmărire de autoritățile italiene în vederea confiscării a fost depistată de polițiștii de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, România. La volanul ansamblului rutier se afla un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 42 de ani.

Publicat

Cazul a fost înregistrat la 1 septembrie, în jurul orei 11:00, când bărbatul s-a prezentat pentru a intra în România la volanul unui microbuz cu remorcă. Deoarece au existat suspiciuni cu privire la situația juridică a vehiculelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare.

În urma acestora, s-a constatat că remorca, fabricată în 2024, figura în bazele de date ca bun căutat în vederea confiscării. Semnalarea fusese introdusă de autoritățile italiene în luna august.


Moldoveanul le-a declarat polițiștilor că a închiriat remorca de la un conațional pentru a transporta obiecte personale din Germania și că nu știa că aceasta este dată în urmărire sau că ar avea probleme juridice.

Remorca, evaluată la peste 15.000 de lei, a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii de frontieră au deschis o anchetă pentru tăinuire, urmând să stabilească modul în care vehiculul a ajuns în posesia bărbatului și toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

Ambulanța, solicitată de 16 mii de ori: 88 de accidente rutiere și mii de urgențe medicale, într-o singură săptămână.

Peste 16 mii de solicitări au fost înregistrate de Serviciul de Asistență Medicală Urgentă, în perioada 24-31 august. Printre acestea au fost și peste două mii de apeluri pentru copii.

Publicat

În total, echipele AMU au intervenit la 16.830 de solicitări. După acordarea primului ajutor medical, peste 6.800 de pacienți au fost transportați la spitalele din țară pentru tratament. Este vorba despre 5.560 de adulți și 1.300 de copii.

Cele mai multe intervenții au fost pentru urgențe cardiovasculare – 3.690 de cazuri. Dintre acestea, 50 de pacienți au suferit sindrom coronarian acut.

Alte 2.445 de solicitări au fost pentru urgențe neurologice, inclusiv 230 de accidente vasculare cerebrale. Ambulanțele au mai fost chemate la 1.830 de cazuri traumatologice și 1.470 de urgențe respiratorii.


Un număr important de intervenții au fost provocate și de accidente rutiere. Într-o singură săptămână, echipele AMU au ajuns la 88 de accidente, în urma cărora au fost rănite 105 persoane. 84 dintre acestea, inclusiv 29 de copii, au fost transportate la spital.

Medicii au intervenit și în 118 cazuri de urgențe provocate de factori fizici, chimici sau de mediu. Printre acestea se numără 69 de mușcături de animale și înțepături de insecte, 41 de combustii și un caz de insolație.

Totodată, au fost înregistrate 60 de urgențe toxice. În 28 de cazuri a fost vorba despre intoxicații cu medicamente, în 17 – intoxicații de altă origine, în 14 – cu alcool, iar într-un caz – cu droguri.


Medicii atrag atenția și asupra apelurilor care nu reprezintă urgențe. Din totalul solicitărilor înregistrate săptămâna trecută, 589 au fost considerate inutile și nu au corespuns criteriilor de urgență medico-chirurgicală.

Citește mai departe

topul săptămânii