Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un alt membru al unui grup criminal, specializat în transportarea ilegală a cetățenilor din Ucraina în Moldova – reținut

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în comun cu organul de urmărire penala a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au documentat și destructurat un grup infracțional, care transporta ilegal cetățeni ucraineni în Moldova, prin diferite modalități, ca ulterior să ajungă în țările UE, contra unor sume impunătoare de bani.

Publicat

Astfel, în perioada lunii februarie 2022 și până în prezent, suspecții  aflându-se în Republica Moldova cât și Ucraina, fiind membrii unui grup criminal organizat, în prealabil împărțind rolurile, în urma organizării migrației ilegale din Ucraina în spațiul Uniunii Europene a cetățenilor ucraineni, au creat o schemă infracțională, bine organizată, folosind statul Republica Moldova ca zonă de tranzit, au  creat condiții în vederea organizării, transportării și intrării cetățenilor străini în Uniunea Europeană.

 Aceștia nu sunt nici cetățeni, nici rezidenți ai acestui stat, având un profit de cel puțin 7500 de dolari per persoană.

Bărbații care intenționau să traverseze ilegal frontiera erau preluați din diferite localități de pe teritoriul Ucrainei și duși  într-o locație comună, în apropierea râului Nistru. Ulterior erau urcați într-o barcă împreună cu un membru al grupului și traversau ilegal râul, ajung pe teritoriul Republicii Moldova.


Aici, migranții erau preluați de alți complici, fiind transportați în localitățile din partea de nord a țării, unde erau  cazați pe un termen nedeterminat, apoi  direcționați  spre țările Uniunii Europene.

 Ca urmare a acțiunilor desfășurate anterior, în urma cărora au fost reținuți șapte membri ai grupului, ofițerii de investigație au identificat și reținut încă un membru al grupului. Bărbatul de 40 de ani este moldovean ce locuia pe teritoriul Ucrainei având și cetățenia acestui stat, ultimul având rolul de organizator, identifica bărbați ucraineni ce intenționau ilegal să părăsească hotarele Ucrainei, ulterior coordona organizarea transportării migranților cu barca peste rîul Nistru în Republica Moldova.

 Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru organizarea migraţiei ilegale săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminal.


În prezent au fost reținute 8 persoane.

echipa.md


Advertisement

Moldova

12 moldoveni, depistați într-un imobil abandonat și expulzați din Italia

O amplă operațiune a Poliției de Stat din Italia s-a soldat cu expulzarea a 12 cetățeni ai Republicii Moldova, descoperiți într-o casă abandonată din localitatea Villanova, provincia Forlì-Cesena. Intervenția a fost declanșată după sesizările locuitorilor din zonă, care au semnalat prezența unor persoane suspecte într-un imobil părăsit.

Publicat

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului pentru Imigrație și ai Brigăzii Mobile, care au identificat mai mulți cetățeni străini. În urma verificărilor, s-a stabilit că 12 dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, nu dețineau documente legale de ședere pe teritoriul Italiei.

În baza deciziei șefului Poliției, aceștia au fost expulzați și escortați la aeroport în seara zilei de 12 decembrie, fiind trimiși în Republica Moldova.


Autoritățile locale au calificat intervenția drept una dintre cele mai ample acțiuni de acest tip desfășurate în provincie, raportat la numărul persoanelor implicate.

Reprezentanți ai administrației locale din Forlì au salutat operațiunea, subliniind că astfel de acțiuni contribuie la combaterea imigrației ilegale și la restabilirea siguranței în comunități, prin prevenirea apariției unor focare de ilegalitate și degradare urbană.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Hoți „cu scanner”, prinși în Chișinău: prejudiciu de aproape 70.000 de lei

Patru bărbați din Georgia, cu vârste între 28 și 45 de ani, au fost reținuți în capitală, fiind bănuiți că spărgeau automobile folosind dispozitive electronice care interceptau semnalul cheii. Suspecții ar fi comis cel puțin două furturi din mașini lăsate nesupravegheate, de unde sustrăgeau bani și bunuri.

Publicat

Prejudiciul total cauzat este estimat la aproximativ 69.000 de lei.

În urma investigațiilor s-a stabilit că suspecții acționau în momentele în care autoturismele erau lăsate nesupravegheate. Aceștia foloseau metoda „scanner”, utilizând dispozitive electronice speciale pentru a intercepta semnalul cheii și a debloca vehiculele fără a lăsa urme de forțare. Din interiorul automobilelor erau sustrase sume de bani și diverse bunuri materiale.


La scurt timp, polițiștii Inspectoratului de la Botanica, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, au identificat automobilul cu care se deplasau suspecții. Aceștia au fost localizați și reținuți în trafic.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat articole vestimentare despre care există suspiciuni că ar fi fost utilizate la comiterea furturilor, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.

Totodată, ancheta a relevat că persoanele vizate ar fi fost specializate și în furturi din locuințe.


Indivizii au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, identificarea altor posibile episoade infracționale și recuperarea prejudiciului material cauzat.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a fost rănit într-un incendiu izbucnit într-o parcare din Chișinău

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de 15 decembrie, într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor, focul a cuprins o construcție auxiliară de aproximativ 20 de metri pătrați, unde ardeau bunuri materiale.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au localizat incendiul în scurt timp și l-au lichidat complet. În urma incidentului, proprietarul construcției, un bărbat de 69 de ani, a suferit arsuri de gradul II și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025 în Republica Moldova au fost înregistrate 1590 de incendii, în urma cărora 97 de persoane și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii