Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Trei cetățence străine, descoperite cu identitate falsificată

Poliţiştii de frontieră din PTF Aeroportul Internațional Chişinău au identificat în fluxul de călători două cetățence de origine iraniană și o cetățeancă a Republicii Democrate Congo, care s-au legitimat cu pașapoarte falsificate.

Publicat

Persoanele s-au prezentat în data de 20 ianuarie 2023, printre pasagerii sosiţi în R. Moldova cu ruta „Istanbul – Chişinău”. Toate trei cetățence au declarat că în țara noastră sunt în scop turistic. În cadrul controlului de specialitate au apărut suspiciuni asupra veridicității pașapoartelor prezentate. Ca urmare a verificării adiționale, cu ajutorul tehnicii speciale din dotare și identificării persoanelor prin bazele de date internaționale, polițiștii de frontieră au constatat că de fapt actele ar aparținea altor persoane decât cele aflate la linie.

Astfel, două din persoanele documentate sunt cetățence a Iranului, care au recunoscut că sunt cu identitatea altora, fiind cumpărată contra unei sume de bani în țara de origine. În fapt, deținătoarea pașaportului argentinian falsificat, în vârstă de 18 ani, intenționa să ajungă în Republica Federală Germană, iar cealaltă – deținătoare a unui pașaport columbian falsificat, în vârstă de 25 de ani – în Canada.

În cazul cei de-a treia persoane, cetățeanca Republicii Democrate Congo de 52 de ani, era falsificat pașaportul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord prin substituirea fotografiei și a datelor personale. Aceasta intenționa să ajungă la Dublin.


Pașapoartele falsificate au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. Investigațiile continuă în vederea elucidării circumstanțelor.


Advertisement

Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii