Moldova
Șoferul care a tamponat mortal un copil de 10 ani în zona Aeroportului, obligat să nu părăsească țara. Dosarul – trimis în judecată
Procuratura municipiului Chișinău, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui tânăr de 22 de ani, învinuit de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, întreprinse de angajații Procuraturii municipiului Chișinău și ai Direcției de Poliție Chișinău, s-a stabilit că, învinuitul, la 23 decembrie 2022, aproximativ în jurul orelor 18:50, conducând automobilul din direcția străzii Aeroportului, în direcția străzii Bacioii Noi, municipiul Chișinău, ignorând mai multe prevederi ale Regulamentului de Circulaţie Rutier, inclusiv: pct.11 lit.f) al Regulamentului, conform căruia: „conducătorul de vehicul, este obligat: la trecerile pentru pietoni cu circulație nedirijată, să cedeze trecerea pietonilor care se află la marginea părții carosabile și intenționează să se angajeze în traversare, precum și celor care traversează drumul pe partea carosabilă în direcția de mers a vehiculului; în cazul în care înaintea trecerii pentru pietoni s-a oprit sau a redus viteza vreun vehicul, conducătorii altor vehicule care se deplasează pe benzile alăturate pot continua deplasarea numai după ce s-au asigurat că pe trecere nu sânt pietoni”, deplasându-se cu o viteză de 85 km/h, pe marcajul trecerii pentru pietoni, cu partea din față a automobilului, a tamponat pietonul minor, care traversa strada de la stânga spre dreapta, relativ deplasării mijlocului de transport. Drept rezultat, victima a decedat la spital.
Învinuitul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.
În privinţa învinuitului, la 13 ianuarie 2023 a fost aplicată măsura preventivă- obligarea de a nu părăsi ţara pe un termen de 60 de zile.
Moldova
/VIDEO/ Caz grav de violență între minori: Un copil ar fi fost agresat de patru adolescenți, după ce a încercat să apere un alt minor.
Un nou caz grav de violență între minori a avut loc în capitală. Potrivit Poliției, incidentul s-a produs pe 22 aprilie, în sectorul Rîșcani, într-o curte de pe strada Albișoara, iar scena a fost suprinsă de camerele de supraveghere amplasate în zonă. Vă atenționăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional!
Conform informațiilor apărute în presă, un băiat de doar 7 ani ar fi fost agresat de patru adolescenți, după ce a încercat să apere un alt copil. Minorul ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele.
Poliția anunță că s-a autosesizat în acest caz, iar toate persoanele implicate au fost deja identificate. Autoritățile competente au fost sesizate pentru documentarea completă a incidentului și stabilirea măsurilor legale care se impun.
În acest context, Poliția îndeamnă cetățenii, părinții și cadrele didactice să anunțe imediat autoritățile la numărul de urgență 112, dacă sunt martori sau dețin informații despre cazuri similare. Intervenția promptă poate preveni consecințe grave și poate contribui la protejarea minorilor.
Moldova
Accident fatal la Briceni: Un șofer a murit după ce s-a izbit de un copac și a fost proiectat pe carosabil.
Accident tragic în raionul Briceni. Un bărbat de 34 de ani a murit după ce a ajuns cu mașina într-un copac. Tragedia a avut loc în dimineața de 24 aprilie, în jurul orei 8:30, la ieșirea din satul Caracușenii Noi.
Potrivit unui comunicat al poliției, șoferul ar fi pierdut controlul volanului. Autoturismul a derapat de pe carosabil, s-a izbit violent de un copac, iar ulterior a fost proiectat înapoi pe traseu. În urma impactului, șoferul a murit pe loc.
Nu se cunoaște deocamdată cauza producerii accidentului. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite.
Moldova
/VIDEO/ Narcotice aduse din Ucraina: Un tânăr din Bălți, implicat într-o rețea de contrabandă cu droguri sintetice.
Un tânăr de 19 ani din Bălți a fost reținut de poliție, fiind suspectat de implicare într-o rețea de contrabandă și distribuire a drogurilor sintetice pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit oamenilor legii, activitatea infracțională era coordonată prin intermediul aplicației Telegram, iar tânărul ar fi avut rolul de curier în cadrul rețelei. Acesta ar fi ridicat drogurile de la autocare care transportau pasageri și colete neînsoțite din Ucraina în Moldova.
Ulterior, substanțele erau transportate la un domiciliu închiriat, unde erau divizate în cantități mai mici, de aproximativ 50–100 de grame, și ascunse în diferite locații. De acolo, drogurile erau preluate de curieri și distribuite mai departe în doze de aproximativ un gram.
Suspectul ar face parte dintr-o grupare infracțională formată din cetățeni moldoveni și ucraineni, specializată în contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice. Rețeaua ar fi activat timp de câteva luni și ar fi avut conexiuni în mai multe țări, inclusiv Ucraina, Polonia, România și Georgia.
Tânărul a fost reținut pe 16 aprilie, după ce a ridicat un colet neînsoțit de la un autocar intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere Palanca–Maiaki–Udobnoe.
În urma percheziției, într-un colet cu produse alimentare, ascuns într-un pachet de cafea, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ un kilogram de substanță de tip PVP, cunoscută drept „sare”.
Valoarea estimativă a drogurilor scoase din circuit depășește jumătate de milion de lei.
La solicitarea procurorilor, instanța a emis pe numele tânărului un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. La moment, acesta riscă o pedeapsă de la 7 până la 15 ani de închisoare.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ 20 de ani de închisoare: Tânăr condamnat în cazul bărbatului ucis și incendiat la Văsieni.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Beat criță la volan: Un șofer de 47 de ani, prins în stare de ebrietate avansată, la Ialoveni.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie imobiliară în capitală: Un bărbat, reținut după ce ar fi vândut același apartament mai multor persoane.
-
Moldova5 zile în urmăIncendiul de la Durlești: Trei persoane vor apărea în fața judecătorilor.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Prins în flagrant: Un ucrainean ar fi participat activ la o schemă de escrocherii prin telefon.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Suplimente cu iz narcotic: Schemă de contrabandă cu substanțe psihoactive, deconspirată de vameși și procurori.
-
Moldova5 zile în urmăAjutor medical în cimitire: Peste 4000 de solicitări la ambulanță de Paștele Blajinilor.
-
Moldova4 zile în urmăȘase polițiști, reținuți pentru mită: Ar fi primit mii de dolari de la consumatori și traficanți de droguri.
