Rețele de socializare

Moldova

Cinci cetățeni străini, descoperiți cu documente falsificate

Pe 13 ianuarie, printre pasagerii a trei curse aeriene, polițiștii de frontieră au depistat patru cetățeni ai Iranului și unul al Federației Ruse care dețineau documente cu semne rezonabile de falsificare.

Publicat

Primii doi străini, sosiți din Republica Turcia, s-au legitimat cu pașapoarte românești. Din primele cercetări a fost constatat că sunt contrafăcute. În cadrul controlului de nivelul II s-a aflat că persoanele de fapt sunt cetățeni ai Iranului, ultimele declarând că pașapoartele originale au fost distruse în Turcia.

Totodată, o familie de iranieni – soț și soție, prezentă la o altă cursă sosită din Turcia, aveau asupra lor pașapoarte norvegiene falsificate. Documentele au fost depistate în cadrul controlului suplimentar.

Toți patru iranieni au primit refuz de intrare în Republica Moldova, pașapoartele falsificate fiind ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-juridice.


Încheie șirul ilegalităților un cetățean al Federației Ruse. Bărbatul s-a apropiat pe sensul de ieșire din Moldova, la ruta „Chișinău-Yerevan”. În timpul controlului, polițistul de frontieră a stabilit că ștampila de intrare în țară este falsificată. Persoana a fost scoasă din flux și nu i s-a permis continuarea călătoriei, până la elucidarea tuturor circumstanțelor.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Droguri, arme și muniții: Un chișinăuian întreținea o speluncă. Trei bărbați din sudul țării dețineau droguri și arme.

Acțiuni ample ale oamenilor legii în lupta cu criminalitatea, atât în capitală, cât și în sudul țării. Polițiștii continuă să destructureze rețele implicate în consumul și distribuția drogurilor, dar și în alte activități ilegale conexe.

Publicat

În prim-plan este intervenția polițiștilor din sectorul Rîșcani al capitalei, care au destructurat activitatea unei spelunci destinate consumului de droguri. Aceasta era organizată de un bărbat de 56 de ani, care și-a transformat propria locuință într-un loc frecventat de consumatori de substanțe narcotice.

Potrivit anchetei, suspectul nu doar că oferea spațiul pentru consum, dar ar fi pus la dispoziția persoanelor din anturajul său și droguri, precum și dispozitive confecționate artizanal pentru utilizarea acestora. În timpul percheziției autorizate, în apartament au fost depistate alte două persoane – un bărbat și o femeie, de 30 și respectiv 35 de ani – care prezentau semne evidente de intoxicație narcotică.


Oamenii legii au ridicat din locuință mai multe dispozitive utilizate pentru consum, dar și pachețele cu o substanță suspectă a fi PVP, cunoscută drept „sare”. Organizatorul speluncii a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 4 ani de închisoare.

Acest caz vine în contextul unor acțiuni mai ample desfășurate de polițiștii din întreaga țară. Astfel, ofițerii Direcției investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații au documentat, în perioada ianuarie–martie, activitatea unui grup format din trei bărbați, cu vârstele de 43, 53 și 56 de ani, suspectați de deținere ilegală de arme, muniții și substanțe narcotice.

În urma perchezițiilor efectuate în raioanele Cahul și Cantemir, au fost ridicate două arme deținute ilegal, aproximativ un kilogram și jumătate de marijuana, un cântar electronic de precizie și o substanță chimică de culoare albă. Valoarea drogurilor confiscate este estimată la peste 400 de mii de lei pe piața neagră.


Potrivit legislației, persoanele implicate în astfel de infracțiuni riscă pedepse de până la 7 ani de închisoare pentru circulația ilegală a drogurilor și până la 6 ani pentru deținerea ilegală de arme și muniții.

Investigațiile continuă în ambele cazuri, iar oamenii legii anunță că vor intensifica acțiunile pentru combaterea fenomenului infracțional.


Citește mai departe

Moldova

Focuri de armă asupra unui troleibuz din capitală: aproximativ 70 de călători se aflau în salon în momentul incidentului.

Momente de panică într-un troleibuz din capitală, după ce asupra vehiculului s-ar fi tras un foc de armă. În interior se aflau zeci de călători, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Publicat

Incidentul a avut loc în seara zilei de 26 martie, iar poliția a fost alertată chiar de șoferul troleibuzului de rută. Acesta a menționat că, în timp ce staționa la semafor, a auzit un zgomot puternic, asemănător unei lovituri produse de o împușcătură, care ar fi vizat partea din față a vehiculului.

La scurt timp, la fața locului au intervenit polițiștii, care au constatat o fisură de aproximativ 3 centimetri pe panoul informativ amplasat deasupra parbrizului troleibuzului.

Potrivit reprezentanților Regiei Transport Electric Chișinău, în momentul incidentului, troleibuzul se afla la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu, iar în salon se aflau circa 70 de pasageri. Din fericire, niciunul dintre aceștia nu a avut de suferit.


Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a identifica persoana responsabilă. Investigațiile continuă.


Citește mai departe

Moldova

Pieton tamponat mortal: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină, la Vatra.

Un pieton a murit după ce a fost lovit de o mașină, în noaptea de 27 martie, în orașul Vatra din municipiul Chișinău.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 62 de ani, aflat la volanul unui automobil, din motive care urmează a fi stabilite de polițiști, a tamponat un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 de ani. Acesta se afla pe marginea carosabilului, pe un sector de drum neiluminat.

În urma impactului violent, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea ambulanței.

Șoferul a fost testat alcoolscopic cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii