Moldova
Intervențiile pompierilor în 24 de ore: Ambulanțe blocate pe traseu și persoane încarcerate între fiarele mașinilor
Mai multe ambulanțe au fost ajutate de salvatori și pompieri în ultimele 24 de ore, după ce au rămas blocate pe trasee. Primul caz în care a fost necesară intervenția angajaților IGSU a avut loc în localitatea Răscăieții Vechi, raionul Șoldănești.
Ambulanța a rămas blocată din cauza poleiului pe traseu în timp ce se îndrepta spre pacient. La fața locului au intervenit salvatorii care au reușit să acorde asistența necesară și să aducă pacientul către ambulanță, care ulterior și-a continuat drumul spre spital. Alte două situații în care au fost tractate ambulanțele s-au înregistrat la Dubovca Hîncești, dar și în raionul Florești.
În ambele cazuri ambulanțele au fost tractate, iar în ultimul caz, autovehiculul derapat de pe traseu a fost deblocat pentru a putea duce pacientul la spital. În urma acțiunilor întreprinse de salvatori, toate ambulanțele și-au continuat drumul spre pacienți.
De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Băcioi, municipiul Chișinău în urma unui accident de circulație. Aici în urma tamponării a două autoturisme, o persoană a rămas blocată, iar salvatorii au reușit descarcerarea acesteia și predarea către serviciul de asistență medicală. La fața locului pentru misiunea de salvarea au intervenit patru echipaje de salvatori. Din cauza unui alt accident de circulație care a avut loc în orașul Hâncești, traseul a rămas blocat, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru deblocarea de pe carosabil a unui autovehicul de model Lexus. Circumstanțele cazului se stabilesc.
În acest context, în condiții de iarnă cu temperaturi oscilante, care duc la formarea poleiului și gheții pe traseu, salvatorii îndemnă conducătorii auto să conducă cu maximă prudență și să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport. Fiecare șofer de autovehicul trebuie să-și echipeze mașina cu cauciucuri de iarnă și să dețină în portbagaj, lanțuri și nisip, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Moldova
Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.
Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.
Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.
Moldova
Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.
O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.
Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.
În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



