Moldova
Noi piste în anchetă. Mama Mădălinei recunoaște că s-a certat cu soțul său în seara dispariției: „A pus familia în pericol”
Mama Mădălinei, fetița care de mai bine de o lună a dispărut, a recunoscut că s-a certat cu soțul în seara dispariției fetiței. Aceasta a mărturisit poliției că soțul său a pus familia în pericol, scrie presa de peste ocean.
În seara dispariției fetei, cei doi s-au certat, iar soțul femeii a plecat de acasă, scrie Unimedia.INFO.
Poliția a decis să verifice din nou casa unde locuia familia și au găsit o încăpere care era blocată cu placaj. FBI și poliția locală a publicat o scrisoare scrisă de mână de către rudele familiei, care spun că „sunt devastate”.
În seara dispariției fetei, cei doi s-au certat, iar soțul femeii a plecat de acasă.
Poliția a decis să verifice din nou casa unde locuia familia și au găsit o încăpere care era blocată cu placaj. FBI și poliția locală a publicat o scrisoare scrisă de mână de către rudele familiei, care spun că „sunt devastate”.
Palmiter a plecat în Michigan, călătorie de nouă ore, la casa din Carolina de Nord. Mama a spus că și-a văzut fiica când a mers la culcare în jurul orei 22:00, însă nu a putut preciza dacă s-a întâmplat înainte sau după ce Palmiter a plecat.
Peste 12 ore, de Ziua Recunoștinței, mama Mădălinei și-a dat seama că fetița nu este acasă, dar nu a anunțat poliția. Aceasta a așteptat 3 zile ca să-i spună soțului că fata a dispărut și săptămâni până a recunoscut că nu știe unde se afla copila. Întrebată de ce a tăcut, Cojocari a spus că „crede că soțul său a pus familia în pericol” și că a nu anunțat poliția din frica că îi va ruina căsnicia.
Cojocari la fel a spus că a ignorat mesajele rudelor din Moldova precum că ar trebui să anunțe poliția, fără a menționa dacă este pentru că Mădălina a dispărut sau pentru a da soțul pe mâna poliției.
Totodată, aceasta a spus că nu cunoaște unde ar putea fi Mădălina, menționând că nu are prieteni sau rude aproape de casă unde fata s-ar fi refugiat.
Ultimele imagini cu fetiţa în viaţă o arată cu ghiozdanul în spate, în autobuzul şcolar cu care se întorcea acasă: era cu două zile înainte să se facă nevăzută. Diana, mama ei, le-a declarat anchetatorilor că ultima oară a văzut-o în seara de 23 noiembrie, când copila s-a dus la culcare.
Femeia a anunţat, însă, dispariţia fiicei sale abia după trei săptămâni. Nu la poliţie, ci la şcoala din Cornelius, Carolina de Nord, unde învăţa. Diana Cojocari şi concubinul ei au fost reţinuţi sâmbătă. Sunt acuzaţi că nu au alertat autorităţile imediat după dispariţia fetei.
Fetița a dispărut fără urmă pe 23 noiembrie. Timp de mai bine de trei săptămâni, părinţii nu au anunţat poliţia, iar acum cei doi sunt arestaţi. FBI-ul încearcă să-i dea de urmă minorei.
Moldova
Un camion a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un microbuz de rută, la Ungheni: 15 pasageri, la spital.
Accident extrem de grav în apropiere de satul Petrești, raionul Ungheni. Un autocamion a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de un microbuz de rută. 15 pasageri, inclusiv copii, au fost transportați la spital.
Impactul violent s-a produs în amiaza zilei de 17 august, în jurul orei 12:20, după ce șoferul unui autocamion ar fi pierdut controlul volanului.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul de 59 de ani ar fi acroșat acostamentul. În rezultat, camionul a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de un microbuz de rută, care circula pe traseul Ungheni–Toxobeni.
În microbuz se aflau mai mulți pasageri. 15 dintre ei, cu vârste cuprinse între 8 și 69 de ani, au fost transportați la Spitalul Raional Ungheni pentru investigații și îngrijiri medicale.
Cei doi șoferi au scăpat fără răni. Ambii au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de impact.

Moldova
/VIDEO/ Manevre periculoase pe străzile capitalei. Doi tineri, trași pe dreapta de polițiști.
Manevre periculoase în traficul din capitală, surprinse de martori. Doi șoferi au ajuns în vizorul polițiștilor după ce au fost filmați sau observați în timp ce conduceau agresiv. Unul dintre ei are 21 de ani, celălalt – 22. Ambii au fost sancționați.
Unul dintre cazuri s-a produs pe 15 august, pe strada Albișoara. Imaginile cu șoferul care conducea agresiv au apărut în spațiul public și au ajuns în atenția polițiștilor.
Ofițerii Secției patrulare Chișinău a INSP au examinat imaginile și au identificat conducătorul auto. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani.
Acesta a fost sancționat pentru comportament agresiv în trafic.
Un alt caz a fost înregistrat în weekend, pe Calea Ieșilor, în sectorul Buiucani. Un echipaj al Secției escortă și misiuni speciale a observat un șofer care efectua manevre periculoase.
Polițiștii au intervenit imediat și au oprit automobilul. La volan se afla un tânăr de 22 de ani, originar din raionul Ocnița.
Și acesta a fost sancționat pentru comportament agresiv în trafic. Mai mult, verificările au arătat că șoferul mai avea și alte abateri de la Regulamentul circulației rutiere, comise anterior. Pentru acestea, a primit amenzi suplimentare.
Poliția avertizează că astfel de comportamente nu rămân nesancționate. O manevră făcută agresiv poate pune în pericol, în doar câteva secunde, atât șoferul, cât și ceilalți participanți la trafic.
Moldova
/VIDEO/ Reținuți pentru trafic de droguri: Polițiștii au ridicat de la patru suspecți PVP și mefedronă.
Patru bărbați, cu vârste între 19 și 52 de ani, sunt suspectați că ar fi fost implicați în comercializarea ilegală a drogurilor în capitală. Aceștia au fost documentați de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Botanica.
Potrivit poliției, suspecții ar fi activat în cadrul unor rețele infracționale specializate în distribuirea drogurilor. Marfa ar fi fost vândută prin intermediul aplicației Telegram.
În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au descins cu percheziții. Atât asupra suspecților, cât și în locuințele acestora au fost găsite substanțe narcotice de tip PVP, cunoscută drept „sare”, dar și mefedronă. Polițiștii au mai ridicat cântare de înaltă precizie și alte probe care ar urma să demonstreze activitatea infracțională.
Cei patru au fost reținuți. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Cazul vine în contextul unei săptămâni în care polițiștii din capitală au înregistrat și alte cazuri privind distribuirea, deținerea și consumul de substanțe interzise.
În total, au fost pornite 19 cauze penale, iar 13 persoane au fost reținute. Oamenii legii spun că au scos din circuit droguri de diferite tipuri, în valoare de peste 650 de mii de lei. Totodată, au fost întocmite 72 de procese-verbale.
Și patrulele au depistat persoane care aveau asupra lor substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În cadrul acțiunilor desfășurate de angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, 27 de persoane au fost depistate în flagrant. În aceste cazuri au fost întocmite alte 26 de procese-verbale.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Au ascuns 7 milioane de la stat: Mai multe companii din domeniul construcțiilor s-ar fi eschivat de la plata impozitelor.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Dosarul aurului de 19 milioane de lei ajunge în instanță: Trei suspecți, trimiși în judecată.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Arme și muniții, descoperite la Hîncești: Un bărbat, suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.
-
Moldova4 zile în urmăIncident grav cu foc de armă în apropiere de Congaz: Un tânăr a ajuns la terapie intensivă.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Girofarul face minuni: Un cerșetor, care mima probleme locomotorii, s-a vindecat imediat ce a văzut polițiștii.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu cinci mașini pe Viaduct: În urma impactului violent, două persoane au ajuns la spital.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Furt de 155 de mii de lei: Un minor de 16 ani este suspectat că a furat un ATV din capitală.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandiști moldoveni, prinși în România în urma destructurării a două rețele: Au fost efectuate 60 de percheziții în țara vecină.
