Moldova
Trei angajați ai Serviciului Vamal și un broker au fost reținuți de CNA și PA în cadrul unor dosare de corupere
Șefa-interimară a Postului Vamal Chișinău, un șef din cadrul Biroului Vamal Chișinău, un inspector principal și un broker vamal au fost reținuți în această dimineață în cadrul unor cauze penale, pornite pe fapte de corupere. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și primit mijloace financiare de la agenți economici pentru a organiza diminuarea valorii pentru mărfurile introduse în Republica Moldova.
Potrivit actului de sesizare, din grupul de persoane, implicat în acte de corupere, fac parte atât funcționari ai Serviciului Vamal, cât și brokeri și agenți economici, iar sumele pretinse pentru acordarea diferitor facilități pentru unii agenți economici s-ar ridica până la 6 mii de euro.
În cadrul urmăririi penale și a măsurilor speciale de investigație, au fost constatate mai multe episoade în care valoarea mărfii introduse în vamă era diminuată cu până la 50 la sută, iar din taxele neachitate funcționarul vamal încasa un comision în mărime de 10-15%.
Astăzi, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat 40 de percheziții care au vizat angajați vamali și agenți economici. În urma acestora, trei angajați ai SV și un broker vamal au fost reținuți pentru 72 de ore. În prezent, acțiunile pe caz sunt în desfășurare și au ca scop stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea întregului cerc de persoane implicate.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Moldova
Copilul de 10 ani, lovit ieri de un autocar pe bulevardul Dacia, transferat în reanimare: Ce spun medicii
Băiatul de 10 ani, care a fost lovit ieri de un autocar pe bulevardul Dacia din capitală, a fost transferat la secție de reanimare. Starea acestuia este gravă, dar stabilă.
Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Veronica Istrati.
„Copilul a fost transferat în secția de reanimare. Starea acestuia e gravă, dar stabilă. Pacientul a fost diagnosticat la internare cu fractura bazei craniului și traumatism cerebral”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Veronica Istrati.
Ieri, un copil de 10 ani a fost lovit de un autocar în timp ce traversa strada regulamentar. Potrivit oamenilor legii, cazul a avut loc pe bulevardul Dacia, din capitală.
Moldova
Chișinău: Un copil de 10 ani a ajuns la spital după ce un autobuz de rută a dat peste el. Copilul traversa la verde
Un copil de 10 ani a fost transportat la spital cu multiple traumatisme, după ce a fost tamponat de un autobuz de rută. Accidentul s-a produs în după amiaza de 24 octombrie, pe bulevardul Dacia în apropiere de intersecția cu strada Cuza Vodă din sectorul Botanica din capitală.
Conform datelor preliminare, băiatul traversa regulamentar strada, la culoarea verde a semaforului, însă șoferul autobuzului nu ar fi încetinit în fața trecerii de pietoni și a lovit în plin copilul.
La volanul unității de transport care circula pe ruta numărul 19 se afla un bărbat de 60 de ani.
Imediat după impact, mai mulți trecători au sărit în ajutorul copilului și au alertat serviciile de urgență. La fața locului a intervenit poliția și o echipă medicală, care a preluat minorul și l-a transportat la spitalul de urgență pentru copii „Valentin Ignatenco”.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în cadrul căreia vor stabili în ce condiții a fost tamponat minorul.
Moldova
Bărbat condamnat la 6 ani de pușcărie după ce ar fi violat o tânără de 23 de ani. Victima și-ar fi pus capăt zilelor
Un bărbat din capitală a fost condamnat la 6 ani de pușcărie după ce ar fi violat o tânără de 23 de ani. După cele întâmplate victima și-ar fi pus capăt zilelor.
Sentința a fost pronunțată zilele trecute de magistrații Judecătoriei Chișinău, scrie Deschide.MD.
Potrivit materialelor dosarului, totul a avut loc pe 30 ianuarie, în sectorul Botanica. În timp ce se îndrepta spre casă, condamnatul ar fi întâlnit tânăra, care stătea împreună cu un amic pe o bancă.
După un schimb de replici, bărbatul i-a propus celor doi să-i servească cu băuturi alcoolice, așa că toți trei au plecat acasă la condamnat, unde au continuat să consume alcool. După ce tânărul care însoțea victima a mers la culcare, condamnatul ar fi condus victima într-o altă cameră, după care a violat-o. A doua zi, victima a mers la Poliție și a depus plângere. Tot atunci, ea a aflat despre faptul că violatorul său este infectat cu HIV.
După câteva zile de la cele întâmplate, tânăra în vârstă de 23 de ani ar fi sărit în gol de la etajul 4. Bărbatul a pledat nevinovat pe toată durata anchetei, iar sentința poate fi contestată în termen de 15 zile.
-
Moldova5 zile în urmă
Impact mortal, în Chișinău: O femeie de 39 de ani a decedat după ce o mașină a dat peste ea. Victima traversa neregulamentar
-
Moldova5 zile în urmă
Femeia care și-ar fi ucis copilul de 5 ani acum aproximativ o lună, la Căușeni, a murit subit la spitalul de psihiatrie
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedie la un depoul de locomotive din Basarabeasca. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a decedat după ce s-a prăbușit într-o cisternă
-
Moldova6 zile în urmă
A pierdut lupta pentru viață. O tânără a decedat pe patul de spital după ce ar fi căzut de pe o trotinetă electrică
-
Moldova3 zile în urmă
Chișinău: Un copil de 10 ani a ajuns la spital după ce un autobuz de rută a dat peste el. Copilul traversa la verde
-
Moldova5 zile în urmă
Accident șocant la Sociteni, Ialoveni. Două persoane au decedat după ce s-au tamponat cu mașina într-un microbuz
-
Moldova5 zile în urmă
Un nou val de accidente rutiere pe traseul Chișinău-Orhei! Un șofer a derapat de pe șosea, iar alți doi nu au încăput pe aceeași stradă
-
Moldova4 zile în urmă
Bărbat condamnat la 6 ani de pușcărie după ce ar fi violat o tânără de 23 de ani. Victima și-ar fi pus capăt zilelor