Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O familie cu patru copii din raionul Fălești riscă să ajungă în stradă, după ce a cumpărat o casă pusă sub sechestru

O familie cu patru copii din satul Glinjeni, raionul Fălești, riscă să ajungă în stradă. Casa pe care au cumpărat-o s-a dovedit a fi sechestrată, iar proprietara refuză să întoarcă banii spunând că cei 8800 de euro achitați au fost doar o arvună.

Publicat

Sursa foto: NordNews

Familia Marcu a văzut casa într-un anunț pe facebook. Au decis să o cumpere la prețul indicat de 9800 de euro, scrie NordNews.

„În luna ianuarie a acestui an, fiind în România, căutam o casă. A venit soțul, a găsit casa respectivă pe internet, pe facebook. Casa se vindea în rate. A fost cu câțiva martori, a văzut casa, după care s-a înțeles cu proprietara că îi dă un avans de 4000 de euro, după care o să achităm câte 500 de euro pe lună. Casa se vindea cu 9800 de euro. Noi am achitat 4000 în ianuarie, iar din februarie am început să dăm câte 500 de euro”, a declarat Olesea Marcu.

La început, soții Marcu aveau o relație apropiată cu proprietara, care a reușit să le câștige încrederea. Doar că de fiecare dată, femeia găsea motive pentru a nu perfecta actele pe bunul imobiliar.


„Când am cerut doamnei să ne facă actele la notar, pe caz de boală ne amâna, până ne-a amânat toată vara. În august ne-a promis că ne face actele, că s-a înscris la cadastru. Pe 22 august a venit și ne-a anunțat că casa este sechestrată, iar ea nu a știut. Ne-a permis să facem orice schimbare, să ne apucăm de gospodărie, dumneaiei ne dă cuvântul că ne face actele. Noi am tăiat doi pomi de nuc din fața casei care erau periculoși pentru copii. Acum, dumneaei cere despăgubiri și refuză categoric să ne facă actele”, a adăugat mama celor patru copii.

Rudele familiei spun că aceasta este o schemă gândită de Stela Brumari și că soții Marcu nu sunt primii care au fost trași pe sfoară de ea.

„Noi știm cazul ei, această casă este pusă în gaj, ea este sub sechestru la executor. Anterior, doamna a vândut casa altei persoane din raionul Ungheni de la care a luat 4000 de euro arvună. Cu familia respectivă au convenit un preț de 8500 euro, iar doamna când a adunat încă 4500 euro, a chemat-o să meargă la notar pentru a face actele. Atunci, dumneaei a spus că nu vrea să o mai vândă și a dat afară oamenii din casă”, a spus mătușa femeiei.


Olesea Marcu nu mai știe unde să apeleze pentru ca să i se facă dreptate.

„Noi am fost și la primar și la polițist, noi am fost și la Procuratură, am depus deja plângere pe cazul acesta. Noi avem 4 copii și cred că 8800 de euro sunt bani mulți, mai ales în situația noastră, când soțul meu lucrează peste hotare”, a mai spus femeia.


Primarul și localnicii condamnă acțiunile consătenei lor și speră că familia Marcu nu va ajunge pe drumuri.

„Cunoaștem că a dat o sumă mare de bani, dar când vine la dumneaei face probleme. De câteva ori s-a întâmplat. Nu vrea să-i dea banii, doar strigă.00:22 MUSCA 00:43 Este multă lume care nu-i iubește, adică majoritatea din deal, din mahala”, a menționat Cristian Fediuc.


„Primăria nu are nicio legătură cu acest caz. Acesta este litigiu civil între două părți. Ei între ei s-au înțeles. A pus-o la evidență pe doamnă, apoi au scos-o de la evidență, ca să-și poată aranja copilul la grădiniță. Pur omenește s-a procedat foarte urât cu doamna cu patru copii”, a spus primarul, Viorel Zarija.

Reporterii Nordnews au încercat să vorbească cu proprietara casei, dar aceasta a refuzat să comunice cu presa.

Între timp, oamenii legii declară că pe acest caz a fost deschis un dosar penal.
„Cazul dat a fost înregistrat de către Inspectoratul de Poliție Fălești. La moment oamenii legii au pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a menționat ofițerul de presă, Eugenia Molceanov.

Juriștii îndeamnă oamenii să fie prudenți atunci când decid să-și procure o locuință, iar primul pas pe care trebuie să-l facă un potențial cumpărător este să verifice bunul imobil la Cadastru.

„Partea care procură, pentru a se asigura în caz de transmitere a banilor în mod parțial, semnează un antecontract, un contract de intenție, care se autentifică notarial. În cazul în care acest imobil pe viitor se constată că este sechestrat sau poate este vândut, atunci partea are dreptul să se adreseze în judecată pentru a beneficia de careva despăgubiri. În cel mai rău caz se întocmește un contract de arvună”, a afirmat Tatiana Boldesco, avocat.

Familia Marcu spune că vor să-și facă dreptate cât mai curând posibil, pentru ca cei patru copii ai lor să nu rămână fără acoperiș deasupra capului deja în primăvară.

Moldova

/VIDEO/ Criminalitate organizată, dată peste cap: Peste 40 de persoane, bănuite de implicare într-o rețea de crimă organizată și spălare de bani.

O amplă operațiune de combatere a criminalității organizate a dus la identificarea a peste 40 de persoane suspectate că ar fi implicate în crearea și conducerea unei organizații criminale și în spălarea banilor.

Publicat

Pe 31 martie, polițiștii Direcției pentru combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, împreună cu procurorii de la Procuratura Hîncești – oficiul Leova, au desfășurat peste 20 de percheziții în mai multe localități, printre care municipiul Chișinău, Stăuceni și Ialoveni, dar și în Penitenciarele nr. 4 și nr. 15 din Cricova.

În urma acțiunilor, au fost ridicate telefoane mobile și tablete, cartele SIM, înscrisuri de ciornă, carduri bancare și alte probe relevante pentru modul în care erau gestionate fondurile ilegale, cunoscute sub denumirea de „obșceac” – un fond constituit din contribuțiile deținuților și din activități infracționale. De asemenea, au fost depistate obiecte confecționate în penitenciare și destinate comercializării, dar și două automobile.

Investigațiile au arătat implicarea inclusiv a unui fost angajat al sistemului penitenciar, care deținea anterior o funcție de conducere, dar și a mai multor persoane din afara sistemului, toate contribuind la funcționarea organizației.


În total, peste 40 de persoane cu vârste între 25 și 58 de ani au fost recunoscute ca bănuiți de complicitate la crearea sau conducerea unei organizații criminale și de spălare a banilor. Conform legislației, aceștia riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Autoritățile subliniază că ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și că toți cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Arestat pentru trafic de copii și proxenetism: Un bărbat din Chișinău, suspectat că ar fi exploatat sexual mai multe tinere, inclusiv minore.

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat că ar fi exploatat sexual mai multe tinere, inclusiv minore, în municipiul Chișinău.

Publicat

Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, împreună cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au documentat activitatea acestuia. Potrivit poliției, bărbatul identifica clienți prin intermediul unui site de anunțuri și al grupurilor din aplicația Telegram. El le punea la dispoziție victimelor un apartament și o cameră special amenajată pentru prestarea serviciilor sexuale, iar pentru fiecare serviciu prestat, tinerele îi achitau câte 500 de lei.

Investigațiile au arătat că suspectul recruta inclusiv minore din familii social vulnerabile, profitând de lipsa unui loc de trai stabil și de vulnerabilitatea acestora. Până în prezent, patru victime au fost audiate de anchetatori.

În urma percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat documente cu valoare probatorie, telefonul mobil al bărbatului și alte obiecte relevante pentru anchetă.


Suspectul este cercetat pentru trafic de copii și proxenetism. La moment, individul riscă între 15 și 20 de ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru 3–5 ani, sau chiar detențiune pe viață.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Schemă de contrabandă cu automobile: Patru persoane, printre care un polițist de frontieră, reținute într-un dosar de milioane.

Patru persoane, printre care și un polițist de frontieră, au fost reținute după destructurarea unei grupări criminale specializate în contrabandă cu automobile și fals informatic. Potrivit anchetatorilor, schema ar fi provocat un prejudiciu estimat la aproximativ 5 milioane de lei.

Publicat

Gruparea a fost destructurată de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției securitate internă și Direcției urmărire penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Potrivit investigațiilor, membrii grupării introduceau ilegal automobile în Republica Moldova, evitând plata taxelor de import. Ulterior, mașinile erau dezmembrate, iar piesele erau comercializate.

Anchetatorii susțin că schema ar fi fost facilitată inclusiv prin implicarea unor polițiști de frontieră, care ar fi introdus date false în Sistemul Informațional Integrat al Poliției de Frontieră. Astfel, erau denaturate informațiile despre șoferii care introduceau mijloacele de transport în țară.


În cadrul cauzei penale, oamenii legii au reținut patru persoane cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, precum și alți patru funcționari publici cu statut special, suspectați că ar fi avut diferite roluri în cadrul schemei.

Cu suportul Direcției regionale Vest și al Direcției acțiuni speciale la frontieră, au fost efectuate 15 percheziții în raionul Ungheni. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat mijloace bănești, telefoane mobile utilizate în activitatea infracțională, tablete electronice, înscrisuri de ciornă, multiple acte și contracte de vânzare-cumpărare a automobilelor, un mijloc de transport, dar și mai multe vehicule dezmembrate.

Procurorii au solicitat aplicarea măsurii de arest preventiv pentru 30 de zile în privința a patru persoane, printre care și polițistul de frontieră. Celelalte persoane, care colaborează cu ancheta, sunt cercetate în stare de libertate, cu obligația de a nu părăsi teritoriul țării.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii