Rețele de socializare

Moldova

Doi bărbați din Ucraina, un funcționar al BMA și complicele său – cercetați pentru facilitarea intrării ilegale a ucrainenilor în Moldova și falsificarea șederii lor legale

Marți, ofițerii Poliției de Frontieră de comun cu procurorii PCCOCS, oficiul Sud, au desfășurat percheziții la Cahul, în biroul de serviciu, în automobilul și la domiciliul unui angajat al Biroului Migrație și Azil, cu funcție de conducere.

Publicat

Acestuia i-a fost înaintată acuzarea de către procurorii PCCOCS, oficiul Sud, pentru organizarea migrației ilegale a ucrainenilor, care intrau ilegal în țară, în octombrie 2022. Potrivit datelor din dosarul penal, clienții achitau a câte 2.000 euro pentru intrarea ilegală în țară și a câte 350 euro pentru partea relevantă legalizării pachetului de documente.

Cetățenii din Ucraina ajungeau în Moldova prin implicarea unui ucrainean reținut anterior și plasat în arest. Acesta traversa cu solicitanții hotarul spre Moldova, în afara punctelor de trecere a frontierei, prin Valea Perjei, contra banilor. Urmare a perchezițiilor, la acesta au fost depistate sumele de bani primite – a câte 2000 euro pentru fiecare din cei doi clienți, care au fost stabiliți de autoritatea de investigație.

În Moldova clienții erau preluați de un alt bănuit – cetățean moldovean din Ceadâr-Lunga, care-i caza în orașul în care domicilia, pentru ca mai apoi să-i transporte la Cahul. Acolo, aceștia au fost „consiliați” de un alt cetățean al Ucrainei, cu rolul de responsabil pentru perfectarea documentelor necesare ieșirii legale din Moldova spre România, care ulterior a fost reținut și plasat în arest.


Ca ultimă etapă infracțională, aceștia au fost transportați spre ieșirea – de această dată – „legală” din țară, la punctul de trecere a frontierei Cahul de către angajatul cu funcție de răspundere al Biroului Migrație și Azil de la Sud. Funcționarul le-a oferit și el sfaturi pentru comunicarea cu polițiștii de frontieră și i-a somat să nu divulge faptul că aceștia l-ar cunoaște.

Cei patru au vârste cuprinse între 36 și 49 de ani și sunt membri ai unui grup infracțional transfrontalier, care este investigat în continuare, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

1 500 de euro pentru „influență”: Un bărbat, prins în flagrant când promitea să scape un șofer de pedeapsă.

A promis că poate „aranja” lucrurile la poliție, dar a ajuns cu cătușele pe mâini. Un bărbat a fost prins în flagrant de ofițerii CNA, imediat după ce ar fi primit 1500 de euro pentru a influența angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Publicat

Reținerea a avut loc în seara zilei de 4 august, pe teritoriul Gării Auto din orașul Cimișlia. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi susținut că are influență asupra unor polițiști din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică și că îi poate determina să nu documenteze un caz de conducere în stare de ebrietate și să nu aplice sancțiunile prevăzute de lege.

Banii au fost transmiși sub controlul ofițerilor Centrului Național Anticorupție, iar suspectul a fost reținut imediat după primirea sumei. În urma percheziției efectuate la fața locului, cei 1500 de euro au fost găsiți și ridicați din automobilul acestuia.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție provizorie.


Procurorii Anticorupție și ofițerii CNA continuă urmărirea penală.


Citește mai departe

Moldova

Lăcomia i-a băgat după gratii: Trei complici au convins un bărbat să-și pună casa în gaj, lăsându-l cu o datorie uriașă.

Au convins un bărbat să-și pună casa în gaj, iar acesta a rămas cu o datorie de peste 22.000 de euro. Trei persoane – doi bărbați de 47 și 61 de ani și o femeie de 70 de ani – au fost condamnate la câte 7 ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, după ce au convins un bărbat să-și pună locuința în gaj pentru un împrumut pe care l-au folosit în interes propriu.

Publicat

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, faptele au avut loc în anul 2013. Inculpații au profitat de încrederea victimei și au convins-o să garanteze cu o parte din imobilul său, evaluat la aproape 1,3 milioane de lei, un împrumut de 22.425 de euro, promițându-i în schimb 1.250 de euro și asigurând-o că banii vor fi întorși în cel mult trei luni.

În realitate, suma a fost folosită de inculpați și nu a mai fost restituită, iar locuința bărbatului a ajuns sub sechestru. Familia victimei a aflat despre datorie abia după instituirea măsurilor asupra imobilului.

În fața instanței, cei trei nu și-au recunoscut vina, însă judecătorii au stabilit că nu există dovezi care să confirme restituirea împrumutului sau lipsa intenției de a înșela victima.


Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța le-a interzis inculpaților să ocupe anumite funcții sau să exercite anumite activități timp de 5 ani. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.

Accident fatal în capitală. Un tânăr de 25 de ani a murit după ce motocicleta pe care o conducea a fost implicată într-un impact violent.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara zilei de 4 august, pe strada Grenoble. Potrivit informațiilor preliminare, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi tamponat o motocicletă condusă de un bărbat de 25 de ani.

În urma impactului, motocicleta a fost aruncată pe contrasens, unde s-a lovit lateral de un alt automobil. Mașina implicată a fost proiectată ulterior într-un pilon electric.

Motociclistul a fost transportat în stare gravă la spital, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața.


Poliția a inițiat o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului. Șoferul implicat a fost reținut.

Oamenii legii precizează că informațiile sunt preliminare, iar ancheta este în desfășurare.


Citește mai departe

topul săptămânii