Rețele de socializare

Moldova

Peste 1 milion de lei încasați și peste 13 mii de kg de lingouri din aluminiu confiscate, într-un dosar de contrabandă

Procuratura Generală informează, că prin sentința Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, din 28 noiembrie 2022, un bărbat în vârstă de 55 de ani de origine turcă și o societate cu răspundere limitată au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

Publicat

Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe termen de 4 ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de 4 ani. Compania învinuită a fost sancționată cu amendă în mărime de 200 000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita activitate ce ţine de colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, precum şi exportul resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată, pe un termen de 5 ani.

Din contul ambilor învinuiți s-a încasat în beneficiul statului, suma de 1 374 051.32 lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune.
Instanța a mai dispus ca lingourile din aluminiu în cantitate de 13 164 kg, deşeurile din aluminiu în cantitate 9 030 kg, ridicate în cadrul cercetării la faţa locului, urmează a fi trecute în folosul statului la intrarea sentinţei în vigoare.

Reamintim că bărbatul, cât și compania învinuită, au fost acuzați de faptul că, în perioada anilor 2013-2014, în lipsa licenței corespunzătoare, au organizat o secție clandestină de colectare, păstrare și topire a resturilor și deșeurilor de metale neferoase ce conțin aluminiu, care nu a fost înregistrată în modul stabilit de legislație la organele competente, unde au colectat, păstrat și confecționat prin topire lingouri din aluminiu în volum de 67 286 kg, pe care le-au exportat treptat la diferite companii din Turcia.


Menționăm că, inculpatul cât și administratorul companiei, în procesul de audiere, nu și-au recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunilor care li se încriminează, declarând că au activat legal.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.


Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Tânăra care apare în imagini este căutată cu disperare de rude, după ce de câteva zile aceștia nu cunosc nimic despre locul aflării ei. Disperate, familia și apropiații s-au adresat după ajutor la organele de poliție.

Publicat

Este vorba despre Ella Golberg Isaac, în vârstă de 26 de ani. În noaptea de 3 decembrie, în jurul orei 01:25, aceasta a părăsit locuința situată pe strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei, fără a anunța pe cineva despre direcția sa de deplasare, iar de atunci rudele i-au pierdut urma.

Potrivit orientării publicate de poliția capitalei, tânăra are înălțimea de 1,80 m, corpolență slabă-atletică, păr blond, tuns scurt, și ochi căprui. În momentul dispariției purta o geacă roz, blugi albaștri, hanorac cu glugă de culoare gri și adidași albi combinați cu roz. De asemenea, avea asupra ei un rucsac de culoare roz.

În acest context, poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care recunosc persoana din imagini și dețin informații despre locul aflării acesteia, să apeleze imediat numărul de telefon indicat pe ecran sau Serviciul unic 112. Orice detaliu contează.



Citește mai departe

Moldova

Rețea de trafic de hașiș în colegiile din Chișinău: patru elevi, reținuți după două luni de investigații

Ofițerii Antidrog ai INI, împreună cu procurorii de la Botanica, au destructurat o grupare formată din patru tineri de 18–20 de ani, elevi ai unui colegiu sportiv din capitală, care vindeau hașiș în instituțiile de învățământ.

Publicat

Potrivit anchetei, suspecții au creat o schemă prin care cumpărau droguri angro, la preț redus, apoi le divizau în doze mici și le vindeau colegilor și prietenilor „de încredere”. Unul dintre ei, anterior reținut pentru trafic de droguri, se ocupa de procurarea hașișului.

La sfârșitul lunii noiembrie, doi dintre tineri au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 50 de grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Perchezițiile efectuate în același timp au dus la reținerea celorlalți doi membri ai rețelei.


Poliția a ridicat droguri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, cântare de precizie, ambalaje și carduri folosite în tranzacții. Toți cei patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Au omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.

Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.


Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.

Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.

Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.


La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.

Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii