Rețele de socializare

Moldova

9 persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la sobele defecte: Un bărbat a decedat

În ultimele 24 de ore 9 persoane au avut de suferit în urma intoxicării cu monoxid de carbon, după ce au folosit sobele din propriile locuințe.

Publicat

Primul caz de intoxicație a fost înregistrat în orașul Căușeni pe 28 noiembrie la ora 08:55. Aici, un bărbat în vârstă de 42 de ani, o femeie în vârstă de 37 de ani, dar și un băiat în vârstă de 9 ani s-au intoxicat cu fumul emanat de la o sobă defectă, care a fost exploatată în locuință. Persoanele au fost preluate la spitalul raional pentru îngrijirile medicale, în stare satisfăcătoare.

Un alt caz, în care a avut de suferit o familie din 4 membri a avut loc în satul Dezghinjea UTA Găgăuzia. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, o femeie în vârstă de 40 de ani, dar și copiii acestora, un băiat în vârstă de 15 ani și o fată în vârstă de 1 an au fost transportați de urgență la spital, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în urma exploatării unei sobe defecte. La moment, starea persoanelor este satisfăcătoare.

Tot, la data de 28 noiembrie în satul Cuhnești raionul Glodeni, o femeie în vârstă de 65 de ani a primit intoxicație cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință. Ulterior, persoana a fost transportată pentru îngrijiri la spital.


Un caz tragic s-a produs în satul Cinișeuți raionul Rezina. Aici, un bărbat în vârstă de 63 de ani a decedat, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba defectă din locuință. Cazul este cercetat de organele de drept.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat oamenii să respecte cu strictețe regulile de exploatare a surselor de încălzire, cum ar fi sobele alimentate cu combustibil solid și gazos, dar și aparatele electrice de încălzit locuințele. Persoanele sunt rugate să verifice starea acestora înainte de exploatare, iar în cazul în care depistează fisuri și nereguli să le înlăture pentru a nu-și pune viața în pericol.

Mai mult, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, oamenii sunt îndemnați să aerisească bine locuințele, să nu obtureze canalele de ventilare și să stingă focul din sobe pe noapte. Întru evitarea cazurilor de intoxicație cu produsele de ardere emanate de la sobe, IGSU reamintește importantele reguli de securitate printr-un spot social de prevenire, lansat anterior.


Moldova

/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.

Un bărbat din Chișinău a ajuns pe mâna ofițerilor SPIA și a procurorilor PCCOCS, după ce ar fi încercat să facă bani din trafic de influență. A fost denunțat chiar de o viitoare polițistă, căreia i-ar fi promis că o poate ajuta să obțină mai ușor permisul de conducere de categoria B, în schimbul sumei de 1.000 de euro.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi pretins că are relații la Secția de înmatriculare a vehiculelor din Chișinău și că îi poate convinge pe angajații de acolo să intervină în favoarea ei în timpul examenului auto.

Tranzacția s-a făcut în lei, echivalentul sumei fiind de 19.400 de lei. Individul nu a mai apucat, însă, să cheltuie nimic. A fost prins în flagrant, în momentul în care primea banii, iar asupra lui a fost găsită toată suma.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 150.000 de lei.



Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.

Intervenție dificilă pentru salvamontiștii din Neamț, România, în Masivul Ceahlău. Patru tinere din Republica Moldova, aflate pe un traseu turistic din zona superioară a masivului, au cerut ajutor după ce una dintre ele a suferit un traumatism sever la un picior și nu a mai putut continua deplasarea.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 14 iunie, în zona Cascadei Duruitoarea, o porțiune cunoscută pentru dificultatea terenului. Salvatorii au ajuns la grup și au demarat o operațiune complexă de extragere, în condiții de teren abrupt și accidentat.
Șase salvatori montani, inclusiv cei care asigurau permanența în Baza Salvamont Durău, au fost implicați în misiune. După aproximativ șase ore de efort susținut, toate cele patru tinere au fost coborâte în siguranță și predate unui echipaj medical.
Victima cu traumatism a fost transportată pentru investigații suplimentare, iar celelalte trei tinere au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Salvamont Neamț atrage din nou atenția turiștilor asupra riscurilor montane și recomandă prudență, echipament adecvat și informare temeinică înaintea parcurgerii traseelor alpine.



Citește mai departe

Moldova

Clipe de groază pentru trei copii: Au fost evacuați dintr-un apartament cuprins de fum și flăcări.

Trei copii au fost la un pas de tragedie, după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a izbucnit în amiaza zilei de 13 iunie, într-un apartament de la etajul nouă, de pe bulevardul Cuza Vodă, din capitală.

Publicat

Fumul gros a fost observat de vecini, care au alertat de urgență pompierii. Cinci echipaje ale IGSU au intervenit în forță și au evacuat la timp trei minori – doi băieți de 10 ani și o fetiță de 9 ani, care se aflau singuri în apartament în momentul izbucnirii focului. Din fericire, copiii nu au avut de suferit.
Flăcările au fost stinse în mai puțin de 30 de minute, însă mai multe bunuri de pe balconul apartamentului au fost distruse. Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă a incendiului. Circumstanțele sunt investigate de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii