Rețele de socializare

Moldova

Fostul sportiv și autoritate criminală Ion Șoltoianu a fugit din țară imediat după ce și-a primit sentința

Fostul sportiv Ion Șoltoianu, găsit vinovat pentru huliganism, după ce a amenințat cu arma un tânăr, în urma unui conflict pornit în scara blocului, din cauza unui câine, a părăsit Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru TV8.md de surse demne de încredere. Șoltoianu a plecat din țară după ce prin sentința Judecătoriei Buiucani, cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, nu i-a fost aplicată nicio măsură de restricție.

Publicat

„Odată cu eliberarea condamnatului din sala de judecată, instanța nu i-a impus obligația de a se prezenta în fața autorității judecătorești, deși, de regulă, o astfel de obligație este dispusă”, au declarat pentru TV8.md reprezentanții PCCOCS.

Decizia de condamnare a lui Ion Șoltoianu la plata unei amenzi de 1500 de lei pentru huliganism agravant a fost pronunțată de magistratul Gheorghe Bălan, cel care a aspirat la un fotoliu în CSM, însă a fost primul candidat care nu a trecut de pre-vetting, după ce nu a depus la timp declarația de avere.

De altfel, judecătorul a mai dispus recunoașterea lui Șoltoianu vinovat de purtarea și păstrarea unei arme de foc. Pentru această infracțiune, lui Șoltoianu i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, de 1 an, 3 luni și 7 zile. S-a dispus, de asemenea, calcularea pedepsei din data de 31 octombrie, ziua emiterii sentinței, cu includerea în acest termen a timpului reținerii și arestării preventive din 13 martie 2022 până în 30 octombrie 2022.


Totodată, instanța a dispus reducerea pedepsei lui Ion Șoltoianu cu 232 de zile și eliberarea imediată de sub arest în legătură cu executarea termenului pedepsei, cu anularea arestării preventive.

Am solicitat un comentariu de la magistratul Gheorghe Bălan privind fuga lui Șoltoianu. Acesta a intrat la o ședință și ne-a închis ușa în nas.

Ion Șoltoianu a ajuns, din nou, pe mâna poliției, în luna martie curent, după ce ar fi amenințat cu arma soției sale un vecin de-al lor, care ieșise să-și plimbe câinele. Conflictul ar fi pornit, după ce ultimul ar fi intrat cu patrupedul în scara blocului. Fostul kickboxer a fost condamnat și în octombrie 2013, la 14 ani de închisoare, după ce, în 2011, l-a împușcat pe fostul polițist și om de afaceri Ion Stratulat, la o terasă din centrul Capitalei.


Acesta a fost eliberat în august 2019, după ce a obținut o hotărâre de judecată, prin care a fost eliberat pentru condițiile inumane și degradante în care a fost deținut.

Advertisement

Moldova

Un automobil s-a inversat, după ce a fost tamponat de o mașină, în capitală. Un pasager, la spital.

Coliziune matinală în capitală. Un vehicul s-a inversat, iar o persoană a fost transportată la spital. Totul s-a întâmplat în dimineața de 13 ianuarie la intersecția dintre străzile Șoseaua Hîncești și Miorița, din cartierul Telecentru.

Publicat

La fața locului au fost îndreptate echipajele de poliție și medici. Potrivit informațiilor oferite de către ofițerul de presă din cadrul direcției de poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, forțele de ordine au stablit că în impact au fost implicate două vehicule. Conform informațiilor preliminare, un automobil la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite, s-a tamponat în partea lateral-stânga a unui automobil condus de un bărbat de 69 de ani.

Imapactul dintre cele două mașini a fost atât de violent încât cea de-a doua mașină a fost aruncată la câțiva metri distanță pe carosabil unde s-a și inversat. Din nefericire, coliziunea nu s-a lăsat fără victime. Un bărbat în vârstă de 44 de ani care se afla în habitaclul mașinii conduse de tânăr a fost preluat de echipajul medical și transportat la o instituție medicală pentru investigații de specialitate.

Ambii șoferi au fost supuși testării alcoolscopice la fața locului, rezultatele indicând faptul că niciunul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului de circulație.


De menționat că, impactul dintre vehicule s-a produs în orele de vârf ale dimineții atunci când traficul în zonă este intens. Mai mulți șoferi au fost nevoiți să circule bară la bară minute întregi dat fiind faptul că prima mașină a rămas stopată în mijloc de intersecție, iar automobilul inversat a blocat două benzi de deplasare. Cu toate aceste, angajații INSP au reușit fluidizarea traficului, astfel încât circulația în zonă să se desfășoare fără impedimente majore.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului, dar și cine dintre șoferi s-ar face vinovat de cauzarea acestuia urmează a fi stabilite de către organele competente.


Citește mai departe

Moldova

Fiole „misterioase” la vamă: Un bărbat a încercat să ajungă la Bratislava cu sute de pastile suspecte.

Fiole „misterioase” descoperite la Aeroportul Chișinău. Un bărbat de 31 de ani, cetățean slovac, a fost descoperit cu 88 de fiole ce conțineau substanțe neidentificate, în timp ce încerca să ajungă la Bratislava.

Publicat

Potrivit autorităților vamale, în timpul formalităților de control, funcționarii postului vamal, împreună cu polițiștii de frontieră, au depistat lotul de substanțe în bagajul pasagerului. Acestea nu fuseseră declarate și sunt considerate transport ilicit.

Substanțele au fost ridicate și vor fi supuse expertizei pentru a se stabili cu exactitate natura lor. În funcție de rezultate, bărbatul riscă sancțiuni conform legislației în vigoare.

Autoritățile reamintesc că transportul de substanțe nedeclarate este strict interzis și pedepsit de lege.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.

Autoritățile au identificat individul care, în noaptea de 11 ianuarie, a vandalizat un panou și sistemul electric aferent din pasajul pietonal subteran de pe Calea Ieșilor din Chișinău.

Publicat

Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din satul Costești, raionul Ialoveni, cu antecedente penale. În timpul incidentului, individul a încercat mai întâi să distrugă camera de supraveghere, iar apoi a deteriorat panoul și sistemul electric aferent, părăsind locul faptei. Imaginile video surprinse de sistemul de supraveghere au ajutat autoritățile să-l identifice rapid.

Acum, bărbatul este cercetat contravențional și urmează să primească sancțiunea prevăzută de lege. Autoritățile publice locale subliniază că astfel de acte de vandalism nu vor fi tolerate.

Reprezentanții poliției recomandă cetățenilor să raporteze imediat orice acte antisociale și să coopereze cu oamenii legii.



Citește mai departe

topul săptămânii